România este o țară sursă de canabis. Acesta este cel mai recent verdict al specialiștilor în informații de la CIA, în raportul de țară actualizat cu privire la România și publicat pe website-ul cia.gov/the-world-factbook. În documentele Agenției Naționale Antidrog de la București se vorbește despre faptul că aproape jumătate din captura de canabis este produsă în România. Pe marginea plantațiilor agricole cu porumb sau floarea-soarelui din Bărăgan pot fi văzute câmpuri întregi cu planta Cannabis Sativa (cunoscută și ca marijuana sau cânepă), care crește liber pe marginea drumurilor.
Această plantă, Cannabis Sativa, a fost trecută de autoritățile din România, încă din 1992, pe lista plantelor pentru care trebuie autorizații speciale de cultivare. O explicație cu privire la substanțele pshioactive conținute de această plantă ne-o oferă Andrei Apetrei, unul dintre cei mai importanți producători de canabis medicinal din România.
Aceasta a explicat că diferența este făcută de concentrația de THC (Tetrahidrocanabinol), care este substanța activă principală din cannabis, întâlnită în drogurile vegetale hașiș și marijuana. “Legal, ai dreptul să cultivi în România canabis cu o concentrație de THC mai mică sau egală cu 0,2%. Ca om care se ocupă de mulți ani cu agricultura, pot să vă spun că, într-adevăr, pe câmp, în țara noastră, crește liber o plantă canabis sativa cu o concentrație de THC undeva între 0,3% și 1%”, a declarat Andrei Apetre, conform digi24.ro.
Asta înseamnă, spune Apetrei, că “dacă te prind procurorii DIICOT că ai cultivat sau ai cules astfel de plante, poți să ai mari probleme cu justiția”. Inginerul agronom Andrei Apetrei afirmă că planta Canabis este de origine tropicală și că pentru a ajunge la maturitate are nevoie de condiții de căldură și umiditate care nu pot fi întâlnite în țara noastră. “Între 180 și 220 de zile de căldură, ceea ce la noi nu putem avea decât în solarii sau în spații special amenajate. Ceea ce noi știm că este marijuana e de fapt Cannabis Indica, care în zone tropicale poate ajunge la o concentrație de THC de până la 32-33%. În România, în spații profesional amenajate poți cultiva anumiți hibrizi de canabis cu o concentrație de THC care se ridică undeva între 5 și 12%. Și doar cei ce se pricep foarte bine la această meserie pot ajunge până la o concentrație de 20%”, mai spune Apetrei.
Citeşte articolul integral AICI.
