România a înregistrat printre cele mai mari rate ale șomajului în rândul tinerilor din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat.
Mai exact, cu un procent de 22%, țara noastră ocupă a patra poziție în acest clasament, la același nivel cu Italia, după Spania, Grecia și Suedia, scrie antena3.ro.
Totodată, la nivel european, rata șomajului în rândul tinerilor este de 14% așa cum arată analiza situației din luna decembrie a anului trecut.
Și tot în aceeași perioadă, numărul tinerilor cu vârstă sub 25 de ani, șomeri în Uniunea Europeană, ajunge la aproape trei milioane.
Cele mai mici valori ale șomajului în Uniunea Europeană au fost înregistrate în țări precum Germania, Olanda și Austria.
