România rămâne în stare de alertă, după cumtremurul din noaptea de vineri spre sâmbătă. Cutremurul a avut 5,3 grade pe scara Richter și s-a simțit în mai multe zone din țară, inclusiv în Republica Moldova sau Bulgaria.
Directorul general al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Constantin Ionescu, a avertizat că se pot produce și alte cutremure în zilele următoare.
„Cutremurul care a avut loc sâmbătă, la ora 2:11, cu o magnitudine de 5,3 grade pe scara Richter şi la o adâncime de 91,5 kilometri, se caracterizează la nivel de cutremur semnificativ. El a reacţionat ca mecanism la fel ca seismul din 1990, iar efectele cutremurului au avut maxime la Bârlad, Vaslui, Iaşi şi în Republica Moldova, dar şi în sud-estul României. A mai fost ulterior un alt cutremur de 2,7 grade pe Richter, la 70 de kilometri adâncime, dar trebuie să vedem la o analiză dacă îl încadrăm în replică sau nu. Se mai pot produce cutremure mai mici în zilele următoare conform activităţii seismice normale a zonei Vrancei”, a precizat Constantin Ionescu, potrivit antena3.ro.
De asemenea, directorul INFP a mai declarat că s-au produs alte 30 de seisme, înainte de acest cutrmeur, însă toate au avut magnitudini între 2 și 3,5 grade pe Richter.
„Luna septembrie a fost mai activă din punct de vedere seismic faţă de alte luni ale anului, dar un cutremur de genul celui din noaptea aceasta se produce cam la 4 -5 ani. Aceasta este regula din observaţiile noastre ca un cutremur de 5 grade să se producă în acest interval de timp. Ultimul, de acest tip, a avut loc în anul 2009, deci sunt 7 ani, iar anterior s-a produs în 2004, cu magnitudini de peste 5 grade. Într-adevăr s-a mai produs unul mai mare în anul 2014, de 5,6 grade pe Richter, dar acesta a fost diferit pentru că s-a produs la o adâncime de 40 de kilometri”, a explicat directorul general al INFP.
