Skip to content
Sport

România în top 10 la nivel european. La ce sunt românii fruntași?

Țara noastră a ajuns într-un top 10 la nivel european. Deși la nivel de trai nu stăm deloc bine, măcar sunt unele topuri din care nu lipsim. România este pe locul 7 în Uniunea Europeană la…consumul de băuturi alcoolice.

74 de litri de bere, 30 de litri de vin şi 2,5 litri de tărie, atât bea, în medie, un român pe an, potrivit statisticilor. Asta înseamnă aproape un ţap de bere, o jumătate de pahar de vin şi o duşcă de ţuică pe zi, potrivit Jurnalul.ro.

Pare puţin, dar suntem pe locul al şaptelea în Europa, cu un consum de 21,3 litri de alcool pur pe an pe cap de locuitor, potrivit datelor OSIM. Mai mult decât britanicii (13,8) sau ucrainenii (20,3), cu tot renu­mele de beţivi pe care aceştia şi l-au făcut. Însă bem mai puţin decât locuitorii din Kazahkstan (26,2), din Republica Moldova (25), din Polonia (24,2), din Litu­ania (23,6), din Portugalia (22,6) sau din Rusia (22,3). Nu este de mirare că producătorii autohtoni de băuturi au afaceri prospere, piaţa locală fiscalizată se cifrează la circa 2,8 miliarde de euro, potrivit datelor patro­natelor de profil. Cu alte cuvinte, un român cheltuie 150 de euro pe an, în medie, pe băuturi alcoo­lice.

Berea e în top. Volumul pieţei berii a ajuns la 14,9 milioane de hectolitri în 2014, adică 74 de litri pe cap de locuitor, potrivit datelor Asociaţiei Berarii României. O treime din consum este reprezentat de berea amba­lată în sticle de plastic, care este mai ieftină.

Tăriile se beau „la negru”. Piaţa totală de băuturi spirtoase a ajuns la 185 milioane de litri, cu volumele principale în categoriile ţuică şi rachiu, de 125 milioane litri. Valoarea pieţei a ajuns la 700 de milioane de euro, dar statul încasează taxe şi accize doar pentru 25% din vânzări din cauza evaziunii fiscale şi a autoconsumului, potrivit datelor Spirits România.

Licoarea lui Bachus. Românii beau anual aproximativ 30 de litri de vin pe cap de locuitor, la jumătate faţă de ţările dezvol­tate, unde consumul se ridică la 50 litri/locuitor/an. Producția medie anuală de vin este de 5,5-6 milioane de hectolitri, vânzările din piaţă ridicân­du-se la 1,2-1,5 milioane hecto­litri de vin, astfel că circa 4,5 milioane hectolitri reprezintă autoconsum şi „piaţa nele­gală”, potrivit Patronatul Viei. Valoarea pieţei este de circa 600 de milioane de euro, cu un trend ascendent.

Sursa foto: foodstory.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *