Skip to content
Economie

România, în top 5 cele mai mari dobânzi de referință din UE: În Europa, cele mai mari dobânzi sunt în Ucraina, R.Moldova și Turcia

Inquam Photos / Alberto Groşescu

Recenta majorare cu un procent a ratei dobânzii de către Banca Naţională a României plasează România în top 5 al ţărilor cu cele mai mari dobânzi de referinţă din Uniunea Europeană şi în primele zece ţări cu dobânzi ridicate din Europa, potrivit unei analize eToro, remisă, luni, AGERPRES. Înaintea României (4,75%) se află Polonia (6,5%), Cehia (7%) şi Ungaria ( 7,75).

Cea mai mare dobândă de referinţă din Europa aparţine Ucrainei (25%), urmată de Moldova (18,5%), Turcia (14%), Belarus (12%) şi Rusia (9,5%).

Polonia a majorat săptămâna trecută rata dobânzii cu doar 0,5%, mai puţin decât aşteptările pieţei, care erau de 0,75%, deşi are în continuare o inflaţie în creştere, care în luna iunie s-a ridicat la 15,6%. Rata reală a dobânzii – care se calculează prin scăderea ratei inflaţiei din rata dobânzii – este la -9,1%, mai mică decât cea din România, care este de -9,74%.

Dacă lăsăm la o parte Ucraina, Ungaria are cea mai mică rată reală a dobânzii din Europa, de doar -2,95%. În ciuda acestui fapt şi a unei mişcări foarte agresive a Băncii Centrale, care a majorat ratele la depozitele pe o săptămână cu 2%, până la 9,75%, foarte aproape de rata inflaţiei de 10,7%, forintul şi-a continuat devalorizarea faţă de dolarul american. Acesta a ajuns la aproape 25% de la începutul anului în raport cu dolarul american şi la aproape 12% faţă de euro.

Articolul integral AICI.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *