România a intrat în TOP 5 la nivel european în ceea ce privește mersul în mall, fapt ce i-a adus în pragul disperării pe micii comercianți.
Astfel, Bucureștii au întrecut Berlinul, Copenhaga și Varsovia la numărul de mall-uri pe cap de locuitor, potrivit stirileprotv.ro.
Potrivit EMEA Research, suntem pe locul 4 in Europa dupa Grecia, Turcia si Germania la mancat si baut in mall. Cheltuim in medie 35,2 euro de persoana, la fiecare vizita, mai mult decat suedezii, cehii, polonezii, ungurii si letonii.
Suprafata de cumparaturi pe care o avem la dispozitie in cele peste 30 de galerii comerciale ale Capitalei a depasit doua milioane de metri patrati.

Sunt atat de multe hipermarketuri, incat potrivit antropologului Liviu Chelcea, au ajuns sa influenteze modul în care interacționează oamenii, obiceiurile lor de consum, precum și tipul de raportare la cultura globală. Municipiul București are câte un mall la fiecare 200.000 de locuitori, așa că unii merg mai des la magazin decât în parc, de exemplu.
Din 1998 (de cand a aparut primul mall, in Vitan), centrele comerciale s-au raspandit in toate cartierele, multe cat mai aproape de centru. Sunt 11 mall-uri de peste 50 de mii de metri patrati si alte 20 de galerii si hypermarketuri. Impreuna, acopera peste 2 milioane de metri patrati.
Liviu Chelcea, antropolog și profesor la Facultatea de Sociologie, a declarat: „A merge la mall inseamna a fi civilizat si a fi modern pentru multi bucuresteni. Este un fel de socializare in a fi consumator global – daca te duci la orice mall din Bucuresti poti sa spui ca ai fost intr-un loc asemanator cu locuri din Europa, din Viena, din Berlin sau Londra”.
Chiriile si preturile caselor din zona in care apare un mall se schimba si ele. Alt efect al mall-ului este cel asupra zonelor traditionale de cumparaturi. Pe Calea Victoriei, este aproape pustiu. Multe dintre magazinele de aici s-au desfiintat, se muta in alte locuri sau merg in mall-uri, dupa clientii lor. Cea mai cunoscuta artera a Bucurestiului este acum cvasi-pustie.
