Skip to content
Politică

România la un pas să aibă ambasador al SUA la București

Președintele Barack Obama l-a desemnat în urmă cu câteva luni pe diplomatul de carieră, Hans Klemm, pentru postul de ambasador al SUA în România. În cursul zilei de marți, Klemm va fi audiat în Parlamentul american, acesta fiind ultimul pas înainte de a primi mandatul de la București.

Hans Klemm a fost nominalizat în luna martie de Barak Obama pentru a prelua mandatul de ambasador al SUA la București. Diplomatul va fi audiat în cursul zilei de marți, 21 iulie, în Senatul american. Pe lângă Klemm, alte trei persoane vor fi audiate pentru ocuparea funcției de ambasador SUA în Polonia, Cipru și Estonia.

Klem este diplomat de carieră. Acesta este din ianuarie 2015 consilier al subsecretarului pentru Management la Departamentul de Stat, iar înainte de asta, între 2012 și 2015 a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al departamentului.

Timp de doi ani, în perioada 2010 și 1012 a ocupat postul de coordonator pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii la ambasada din Kabul, în Afganistan (2010-2012), în timp ce înainte a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est din 2007 până în 2010, şi ofiţer de rangul doi pentru Afaceri Economice la ambasada americană din Tokyo, în perioada 2006-2007.

De-a lungul carierei sale a mai ocupat poziții importante în cadrul ambasadelor SUA din Germania, Japonia, Coreea de Sud şi Trinidad Tobago și în cadrul Departamentului de Stat.

Potrivit CV-ului, Klemm este absolvent al Universităţii Indiana şi are o diplomă de master la Universitatea Stanford.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *