Skip to content
Politică

România, număr record de procese la CEDO

România se află pe locul al treilea în ierarhia statelor care au cel mai mare număr de procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în care se constată cel puțin o încălcare a Convenției europene a drepturilor omului.

Președintele Curții, Guido Raimondi, a trecut în revistă, în cadrul conferinței de presă anuale, activitatea desfășurată în anul 2015 și a apreciat situația ca fiind în general satisfăcătoare, cazurile cu un singur judecător fiind practic eliminate, potrivit unui comunicat difuzat joi de CEDO.

Până la sfârșitul anului 2015 numărul de cazuri rămase nesoluționate a fost de 64.850, o scădere de 7 % în comparație cu finalul anului 2014, când erau 69.900 de solicitări în așteptare, potrivit romaniatv.net.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a publicat de asemenea raportul de activitate anuală și statisticile pentru 2015. Statele cu cel mai mare număr de procese în care se constată cel puțin o încălcare a Convenției sunt Rusia (109 procese) Turcia (79), România (72), Ucraina (50), Grecia (43) și Ungaria (42).

La 31 decembrie 2015, majoritatea cazurilor rămase nesoluționate erau împotriva Ucrainei (21,4%), Rusiei (14,2 %), Turciei (13.0%) și Italiei (11,6%). Jumătate dintre cazurile prioritare au vizat Ungaria sau Rusia.

Președintele CEDO a subliniat că trebuie depuse eforturi considerabile și este necesară cooperarea apropiată cu statele membre, în spiritul ‘responsabilității împărtășite’. Președintele Raimondi a subliniat necesitatea ca fiecare stat membru să se asigure că problemele endemice sunt soluționate mai degrabă la nivel intern, decât să fie aduse în fața CEDO.

1 comentariu la “România, număr record de procese la CEDO

  1. Legea raspunderii magistratilor. De cate ori Romania este condamnata la CEDO, sumele care trebuiesc platite drept daune sa fie imputate magistratului care a dat sentinta in discutie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *