Ambasadele Belgiei, Canadei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Statelor Unite transmis, într-o declaraţie comună, o serie de critici la adresa Guvernului pe tema OUG privind Codurile penale, cerând retragerea iniţiativei pe motiv că „subminează” poziţia României şi o îndepărtează de parcursul european şi al statului de drept.
Declaraţia a fost transmisă de către Ambasada Franţei, în numele ambasadelor Belgiei, Canadei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Statelor Unite, scrie news.ro.
„Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României, ne exprimăm profunda noastră îngrijorare cu privire la acţiunile Guvernului României din seara zilei de 31 ianuarie 2017, care au subminat progresele României în privinţa statului de drept şi a luptei anticorupţie din ultimii 10 ani. Acest act, care contravine înţelepciunii colective a întregii comunităţi judiciare şi a statului de drept, a elementelor credibile din societatea civilă şi a îngrijorărilor demonstrate de către cetăţenii români din ultimele două săptămâni, nu poate decât să submineze poziţia României în cadrul comunităţii internaţionale şi riscă să afecteze negativ parteneriatele care stau la baza valorilor comune”, se arată în mesaj.
Potrivit declaraţiei comune, semnatarii speră că Executivul român „va schimba acest curs nesănătos”. „În timp ce amendamente la legile şi procedurile existente sunt necesare ocazional, aceste schimbări trebuie făcute doar printr-un proces comprehensiv şi de reală consultare a tuturor factorilor interesaţi”, se mai arată în mesaj.
Cancelariile străine atrag ateţia şi asupra recentului raport MCV, care stabileşte condiţiile pentru evitarea reevaluării progreselor făcute în lupta anticorupţie, spunând că speră că România va acţiona în spirit european.
Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul Grindeanu marţi noapte privind modificarea codurilor penale a fost publicată în Monitorul Oficial, iar cea mai mare parte a prevederilor ar urma să intre în vigoare la 10 zile de la publicare.
