Într-un interviu pentru PS News, sociologul Mircea Kivu a explicat diferențele foarte mari înregistrate între județele României în ceea ce privește tendința de vaccinare, cu vârfuri în orașele mari, București, Sibiu sau Brașov, și rate de imunizare scăzute în județe precum Suceava, Bacău sau Covasna.
„Rata de vaccinare mică s-a înregistrat în mai multe județe la noi în țară. Diferența este între județele cu un grad mare de urbanizare, astfel încât proporția persoanelor care locuiesc în orașe mari este mare, iar în județele cu grad mic de urbanizare, adică în cele în care majoritatea populației locuiește în sate și în orașe mici rata de vaccinare este scăzută. Vaccinarea s-a făcut în proporție mult mai mare în mediul urban decât în mediul rural”, spune Kivu.
Sociologul este de părere că principalul factor care a contribuit la această diferență semnificativă între rata de vaccinare dintre mediul rural și cel urban este educația și informarea locuitorilor din localități mai puțin avantajate.
„Cred că a contat mai puțin factorul politic. Cred că este vorba despre posibilitatea oamenilor de a ajunge la vaccin pentru că în orașele mare lucrurile au fost mai ușoare. Erau centre multe, era vorba doar de parcurs și în cel mai rău caz trebuia să iei câteva stații de autobuz pentru a te vaccina, pe când în rural în majoritatea satelor nu există centre unde să te vaccinezi, iar populația vârstnică este mai puțin mobilă, fiindu-i greu să se ducă până în cel mai apropiat oraș, majoritatea nu au mașini proprii, iar transportul în comun fiind cum este.
Aș spune că în primul rând a fost vorba despre o accesibilitate mai redusă. Cu toate aceste maratoane și alte elemente din ultimele două săptămâni care au stimulat vaccinarea ele au avut loc tot în orașele mari și acesta este principalul factor care a făcut diferența.
De asemenea, în mediul rural populația este și mai puțin educată, cu acces mai redus la informații și poate că și asta a influențat dorința oamenilor de a se vaccina”, spune sociologul.
În încheiere, Kivu susține că pentru a avea o creștere mai accelerată a ratei de vaccinare în mediul rural este nevoie de mai multe caravane de vaccinare care să asigure vaccinarea tuturor doritorilor.
„Cred că în primul rând ar trebui create condiții astfel încât oamenii să se vaccineze. Aici vorbesc despre acele celebre caravane mobile, și sigur, s-au făcut, dar avem foarte puține. Avem 3.000 de localități rurale în țară și trebuie înmulțite aceste caravane mobile. Trebuie apelat mai mult la medicii de familie din rural, însă aici intervine altă problemă pentru că aceștia lipsesc din multe localități rurale care au fost lăsate fără medici”, conchide Mircea Kivu.
Prezentăm mai jos situația vaccinării la nivel național:
Capitala cu 36,05% şi judeţul Cluj cu 33,17% se află pe primele locuri în ceea ce priveşte persoanele vaccinate anti-COVID cu cel puţin o doză, a informat, pe Facebook, Platforma naţională de vaccinare, care prezintă o situaţie a populaţiei imunizate până joi, la ora 12,00.
Pe următoarele locuri se află judeţele Sibiu cu 26,81% acoperire vaccinală, Braşov – 25,72%, Timiş – 25,13%, Constanţa – 24,78%, Alba – 24,10%, Ilfov – 22,63%, Mureş – 21,38%, Prahova – 21,06%, Hunedoara – 21,03%, Sălaj – 20,91%, Dolj – 20,85%, Satu Mare, 20,64%, Vâlcea – 20%, Iaşi – 19,54%.
Cele mai mici rate de vaccinare se înregistrează în judeţele Suceava – 11,66%, Botoşani – 12,43%, Giurgiu – 12,72%, Bacău – 12,95%, Neamţ – 13,64%, Covasna – 13,76%, Vrancea – 14,05%, Vaslui – 14,13%, Brăila – 14,39%, Mehedinţi – 14,70% şi Teleorman – 15,78%.
