Portalul de știri PSnews.ro vă prezintă, vineri, a cincea ediţie a secțiunii „România sub lupă”, cu sociologul Marius Pieleanu, o invitație pentru toți cei care își doresc să vadă parcursul din spatele știrii, cursul evenimentelor și anticiparea efectelor pe care le produc evenimentele și deciziile politice, precum şi o radiografie sociologică şi o analiză amănunţită a principalelor frământări pe teme sociale, politice, economice, internaţionale şi nu numai.
Sociologul Marius Pieleanu comentează temele acestei ediții: Lista de miniştri din posibilul guvern PNL-UNPR şi şansele lor; Posibilii candidaţi pentru Primăria Bucureşti şi primăriile de sector. Şansele fiecăruia; Cazurile de plagiat Oprea şi Onţanu. Devine o modă în UNPR?
1. Lista de miniştri din posibilul guvern PNL-UNPR şi şansele lor
Prim-ministrul este foarte probabil să fie Cătălin Predoiu, din motive de acord între PNL şi PDL: unul a dat preşedintele, celălalt trebuie să dea prim-ministrul. Deci şansele cele mai multe la momentul actual le are Cătălin Predoiu.
În ceea ce-l priveşte pe Gabriel Oprea la Ministerul de Interne, este posibil, dacă Oprea va accepta să participe cu UNPR la formarea unui nou guvern. În opinia mea, e puţin probabil ca, într-un viitor imediat, Gabriel Oprea să părăsească actuala coaliţie de guvernare şi să accepte formarea unui cabinet preponderent liberal. Este persoana potrivită pentru acest post, dacă va fi, într-adevăr, ceea se vehiculează în presă.
Radu Carp la Ministerul Afacerilor Externe: Este profesionist, însă e bătaie mare – mai sunt mulţi interesaţi, inclusiv fostul ministru Teodor Baconschi, care a revenit în Centrala MAE.
La Educaţie, doamna Raluca Turcan e probabil să vină, deşi, din câte ştiu eu, aripa PDL îşi doreşte un rector care să ocupe funcţia de ministru al Educaţiei, pe motive de recunoaştere în comunitatea academică a acestuia.
Marian Petrache este un candidat serios la Dezvoltare Regională şi la Transporturi. Este priceput, conduce organizaţia locală a PNL Ilfov şi CJ Ilfov, se pare cu rezultate destul de bune. A mai fost secretar de stat pe domeniul Administraţiei în guvernarea Tăriceanu, la Ministerul de Interne, deci are şanse, mai ales că ocupă şi funcţia de secretar general al PNL – o poziţie care-l recomandă foarte puternic pentru unul dintre cele două portofolii vehiculate.
La Finanţe, şi eu cred că se va prefera un tehnocrat din afara clasei politice. Faptul că senatorul PNL Iulian Dumitrescu a absolvit Harvard este binevenit. Problema în România este ca absolvenţii de universităţi de mare prestigiu să aibă, totuşi, o perioadă de practică economică românească, să înţeleagă, dincolo de teorie, cum se mişcă în mod real actuala economie românească, tocmai pentru a găsi cele mai adecvate metode pentru a lua măsurile necesare. Dar este de preferat un tehnocrat galonat academic.
La Economie, este un minister greu. Se va prefera un om politic de calibru. Andreea Paul are experienţa necesară. Teodor Atanasiu vine din zona cunoaşterii foarte adecvate a realităţii economiei româneşti. Ambii pot fi o soluţie. Cred că mai degrabă Atanasiu are mai multe şanse, dată fiind relaţia foarte apropiată cu actualul preşedinte al ţării.
La Transporturi, dacă vine Anca Boagiu (care se pricepe la acest domeniu), atunci probabil că Marian Petrache va fi preferat pentru Dezvoltare Regională.
La Energie, Lucian Bode, într-adevăr, ar avea şanse. Este un domeniu important, dar mai puţin aflat sub reflectoarele opiniei publice şi ale presei, deci ar putea fi acolo chiar şi un tehnocrat, pentru că realmente trebuie luate măsuri tehnice care impun pricepere.
La Agricultură, Valeriu Steriu, de la UNPR, este foarte probabil să ocupe acest fotoliu. Are experienţa necesară, a colaborat multă vreme cu fostul ministru PSD-ist ale Agriculturii Ilie Sârbu, înţelege problemele agriculturii româneşti, are şi sprijin politic din partea UNPR, el însuşi are o poziţie bună în ierarhia politică a UNPR, deci cred că va fi acolo.
La Relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea are mari şanse să se confirme, fiindcă a făcut o treabă bună în actuala guvernare.
La Mediu, şi Lucia Varga, şi Sulfina Barbu sunt posibilităţi bune. Amândouă au mai ocupat funcţia de ministru al Mediului. Sulfina Barbu mi se pare, totuşi, mai energică şi mult mai vizibilă în spaţiul public.
Pentru Fonduri Europene, Anca Boagiu nu are pregătire suficientă, Leonard Orban are, dar centralistă, de la Bruxelles, şi, după părerea mea, e prea moale – nu îşi impune personalitatea. În continuare, sunt probleme cu atragerea de fonduri europene, chiar dacă actualul ministru Marius Nica a reuşit să deblocheze câte ceva din aceste mecanisme, dar, în continuare, se impune o mână forte, o personalitate care să mişte mai repede lucrurile. Pentru că ne aflăm într-o situaţie ruşinoasă: suntem ultima ţară din Europa în materie de absorbţie a fondurilor europene, o problemă absolut vitală pentru dezvoltarea ţării. Cred că mai degrabă Alexandru Nazare are cele mai multe şanse: are şi pregătire, este şi un suflu tânăr, din noul val, este destul de bătăios şi, dacă nu are impuneri politice, ar putea să facă treabă bună acolo.
Ministerul Muncii: Claudia Boghicevici a mai fost, are habar, dar acolo ar putea să existe şi alte nume, mai ales un tehnocrat, pentru că, deşi este un minister cu caracter politic (fiindcă e vorba de protecţie socială), aş prefera o viziune sociologică, un sociolog care să ocupe funcţia de ministru al Muncii. S-a mai întâmplat asta, în perioada interbelică. Ar putea să dezvolte un sistem de protecţie mult mai bun.
La Cultură, este, totuşi, un minister fără miză. Ambii (şi Andrei Muraru, şi Radu F. Alexandru) se califică (au avut ceva activităţi), dar este un minister cu buget mic, care nu reuşeşte să facă ce-şi propune. Dar sunt oameni de cultură amândoi şi pot să se califice pentru poziţia asta.
2. Posibilii candidaţi pentru Primăria Bucureşti şi primăriile de sector. Şansele fiecăruia
La Primăria Generală, astăzi, când vorbim, prima şansă o are Sorin Oprescu, indiferent că ar candida independent sau susţinut de PSD. Are lucruri realizate, are un nivel de acceptabilitate publică destul de ridicat în comunitatea bucureşteană, iar, deocamdată, sondajele serioase indică un Sorin Oprescu pe primul loc. Îl ajută şi faptul că este primar în funcţie, şi faptul că s-a renunţat la turul al doilea, deci contracandidaţii nu se pot coaliza pentru a-l învinge. Din partea PNL, să vedem ce spun sondajele, pentru că şi Ludovic Orban, şi Cristian Buşoi, şi Petre Roman, fiecare are şansa sa. Nu ştim exact dacă bucureştenii agreează, totuşi, un candidat PNL care vine din vechea gardă, a clasei politice consacrate. După cum ştiu, publicul liberal bucureştean doreşte schimbarea clasei politice şi proiectarea în spaţiul public a unor nume noi, pe care, însă, PNL încă nu le găseşte.
La sectoare, studiile astăzi spun că la Sectorul 1 se poate juca. Prima şansă o are un candidat al Partidului Naţional Liberal, dat fiind faptul că fostul primar Andrei Chiliman este încă susţinut de o mare parte a populaţiei din sector, dar nu cred că va mai fi nominalizat. Însă o şansă mare în S1 o are şi un reprezentant al ALDE, întrucât Călin Popescu-Tăriceanu este extraordinar de bine poziţionat, ca favorabilitate publică, în zona Sectorului 1, iar PSD e puţin probabil să aibă şanse mari. Nu cred că PSD poate câştiga S1, decât dacă, poate, va scoate din joben un nou nume de candidat. Dar nu cred. Acolo, în opinia mea, se va juca între cele două aripi ale fostului Partid Naţional Liberal: actualul PNL şi ALDE. E puţin probabil ca PDL-ul să culeagă mai multe voturi decât acestea două.
La Sectorul 2, avem Onţanu, teoretic, cu prima şansă. E şi el bine văzut în sector, are sprijinul UNPR (care este bine organizat în Bucureşti). Cred că va rămâne primar. Dan Cristian Popescu este invizibil, nu are charismă, nici potenţial de creştere, se marketează foarte puternic pe linie de afaceri (care nu totdeauna este adecvată în viaţa politică), nu are priză la oameni, nu are instrumente de natură personală care să-l califice pentru victorie într-o bătălie cu Onţanu.
La Sectorul 3, Robert Negoiţă este tabu – va ieşi, probabil, cu peste 70%. Nu văd un contracandidat serios astăzi, din orice parte ar veni. Florin Alexe de la PNL este invizibil, fără nicio şansă.
La Sectorul 4, de asemenea, Cristian Popescu-Piedone va fi, probabil, ales cu peste 60%, fiindcă nu există contracandidat serios, iar sectorul este pe profilul lui Piedone. El nu are nevoie de susţinere politică – poate să iasă şi independent. Asta spun toate studiile.
La Sectorul 5, se joacă, e bătaie. Marian Vanghelie a lăsat un loc gol. Deşi era reprezentantul PSD-ului, nu avea un vot pe partid din partea populaţiei S5, ci mai degrabă un vot pe persoana lui. PSD-ul stă bine în Sectorul 5 ca vot politic, însă rămâne de văzut în ce măsură Cristian Rizea, de la PSD, şi Ovidiu Raeţchi, din PNL, vor reuşi să se muleze pe profilul electoratului din sector, cu totul diferit de cel din alte sectoare: este cea mai multă sărăcie din oraş, multe probleme sociale nerezolvate, iar oamenii vor un primar care să semene cu ei. Mă tem că niciunul dintre aceştia doi nu intră pe profil, dar cineva va trebui să fie primar şi acolo.
La Sectorul 6, sunt două figuri necunoscute publicului. Cel mai bine poziţionat astăzi (conform sondajelor) este Ştefan Florescu, care este, deocamdată, independent, dar îşi face campanie de ani de zile. Era bine poziţionat şi acum trei ani, numai că USL nu şi l-a dorit candidat. Mă tem că la Sectorul 6 PNL nu va avea mari şanse de izbândă, din cauza deranjului îngrozitor care s-a creat odată cu construcţia metroului. Toată lumea aruncă vina către Rareş Mănescu, deşi nu este el neapărat vinovat. În S6, are o şansă mare şi ALDE (Tăriceanu este bine văzut), dar depinde cu ce candidat vine. Deci ar putea să se joace şi acolo.
3. Cazurile de plagiat Oprea şi Onţanu. Devine o modă în UNPR?
Povestea asta cu plagiatul a fost aruncată în spaţiul public cu ocazia potenţialului plagiat al premierului Victor Ponta. Nu este o temă de preocupare publică – doar 5-6% dintre români declară că oamenii politici care sunt prinşi cu aşa ceva ar trebui să-şi dea demisia. Este doar o discuţie la nivelul elitei intelectuale. Sigur că e o problemă cu obsesia multora dintre politicieni de a-şi face doctorate şi fel şi fel de studii care mai de care mai ciudate, când, în fond, pentru a face politică, nu-ţi trebuie doctorat, ci trebuie să-ţi iubeşti ţara şi să ai competenţă într-un domeniu. Plagiatul nu afectează cu nimic imaginea UNPR-ului. Este o discuţie cu final aşteptat, pentru că populaţia, în majoritatea ei, nu vede cu ochi răi o asemenea situaţie.
