România sub presiune. Ce problemă strategică a intrat în atenţia Uniunii Europene (UE) şi ce măsuri ar trebui să ia decidenţii în această situaţie.
Prezentă, vineri, la Senatul României, Norica Nicolai (europarlamentar ALDE) a deschis masa rotundă intitulată „Interconectarea Europei. Gazele naturale în România” („Interconnecting Europe: Natural Gas in Romania”).
CITIŢI ŞI: Problema stringentă a gazelor naturale. Norica Nicolai ia atitudine
Politicianul român a amintit de „contextul de securitate şi geopolitic deosebit de delicat pentru Uniunea Europeană, dar nu numai”, subliniind că se conturează tot mai evident problema politicilor energetice, pe fondul lipsei unei politici unitare a UE în materie energetică.
În acest context, Norica Nicolai a apreciat că avem nevoie de o viziune în acest domeniu.
„Subiectul este relevant nu numai pentru Uniunea Europeană, ci şi pentru România, pentru că piaţa gazelor naturale este tare subdezvoltată. Dincolo de toate ambiţiile noastre care vizează resursele alternative de energie, tradiţia gazelor şi a petrolului rămâne dominantă pentru dezvoltarea economică viitoare. România este o voce prin ceea ce reprezintă, prin procesele ei. Am hotărât că în mapa mea profesională de parlamentar european trebuie să existe tema comunităţii profesionale româneşti”, a declarat Nicolai.
Eurodeputatul a scos în evidenţă nevoia ca o viziune românească asupra politicilor energetice să fie din ce în ce mai puternic auzită la Bruxelles.
„Am încercat, acum câţiva ani, să fac lobby, pentru ca toate conductele din sud să vină spre România. Credem că se pot relua câte ceva din abordările anilor trecuţi”, a mai afirmat Norica Nicolai.

