Senatorul PNL Daniel Zamfir a oferit vineri o declarație pentru PSnews.ro în care a comentat vâlva creată în jurul gestului președintelui Klaus Iohannis, de a accepta propunerea de premier venită din partea PSD-ALDE, în persoana europarlamentarului Viorica Dăncilă.
În acest context, liberalul a ținut să precizeze că gestul președintelui ”este un gest de apreciat”, iar ”oricine se gândește că poate ajunge la putere, altfel decât prin votul popular, greșește”.
”Nu mi se pare nefiresc. Nu știu de ce unii și alți încearcă acum să îl acuze pe președintele Klaus Iohannis de tot felul de lucruri. Este un lucru firesc, ne place, nu ne place. Nici mie nu îmi place că PSD-ul au câștigat alegerile, dar ca unul care iubește democrația, accept că cei care au câștigat alegerile, au și dreptul să nominalizeze un ministru. Faptul că președintele României nu a făcut altceva decât să respecte Constituția, din punctul meu de vedere, este un gest de apreciat. Sincer, oricine se gândește că poate ajunge la putere, altfel decât prin votul popular, greșește. Sigur, poate cei mai noi se gândeau că se poate forma așa repede, ad-hoc, o majoritate parlamentară. E o naivitate! Cu cine să faci majoritate parlamentară astăzi, alta decât cea pe care o face PSD-ul? Cu USR? Doamne, Dumnezeule! Cu Băsescu? Nu se poate așa ceva. Imposibil!”, a susținut Daniel Zamfir.
În continuare, parlamentarul liberal a atras atenția asupra faptului că, primul lucru pe care trebuie să îl facă viitorul premier al României este ”să publice de urgență în Monitorul Oficial, acel ordin al președintelui ANRM, prin care se actualizează prețul de referință al gazelor naturale”.
”Sincer, nu am așteptări de la proteste, eu am așteptări de la colegii mei din Parlament și de la Guvern. Eu îmi doresc ca primul lucru care îl va face doamna prim-ministru când va fi instalată, să publice de urgență în Monitorul Oficial, acel ordin al președintelui ANRM, prin care se actualizează prețul de referință al gazelor naturale, adică va fi obligată să oprească pierderile pe care statul român le înregistrează din cauza nepublicării acestui ordin. Îmi doresc ca doamna Dăncilă, în prima zi când ajunge prim-ministru, să publice acest ordin, pentru că statul român piede sute de mii de euro pe zi, din cauza nepublicării acestui ordin. Aceasta este prima mea așteptare, după aceea mai vedem”, a conchis liberalul.
