Skip to content
Sport

România, victorie spectaculoasă cu Armenia

puterea.ro

Tricolorii au făcut spectacol la Erevan. Naţionala României a surclasat formația Armeniei cu scorul de 5-0 (4-0), sâmbătă, la Erevan, pe Stadionul Vazghen Sargsian, în Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2018.

Bogdan Stancu a deschis scorul din penalty (4), după un henț comis pe linia porții de Gor Malakian, care a fost eliminat. Adrian Popa, lansat excelent de Nicușor Stanciu, a majorat diferența în minutul 10. Răzvan Marin a marcat al treilea gol al partidei (12), chiar în meciul său de debut în echipa națională, cu un șut din marginea careului. Nicușor Stanciu, care a pasat decisiv la golurile doi și trei, a înscris al patrulea gol, cu un șut sub transversală, în urma unei mingi recuperate de Bogdan Stancu de la Gael Andonian (29), potrivit realitatea.net.

Alex Chipciu a marcat al cincilea gol al tricolorilor, rămas singur cu portarul, după o pasă splendidă a lui Răzvan Marin (59).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *