Invitat în studioul Puterea Știrilor, social-democratul Lucian Romașcanu, ministru al Culturii, a taxat ultimele ieșiri publice ale europarlamentarului PNL Rareș Bogdan pe tema taxei de solidaritate în cazul OMV Petrom. „Rareș Bogdan este unul dintre cei care au avut o atitudine extrem de dăunătoare în spațiul public. Mă deranjează că ia viteză așa câteodată, că îi cam alunecă frânele”, susține Lucian Romașcanu.
Social-democratul a dat asigurări, în acest context, că „nu există niciun fel de parti-pris-uri în modul în care s-a legiferat” și a precizat că Ministerul de Finanțe nu a făcut decât să implementeze ceea ce a decis Ministerul Energiei.
„Dintr-o prostie propagandistică a unor colegi de-ai noștri, acesta a devenit un subiect care ducea până spre trădare națională, ceea ce este o iresponsabilitate majoră. Diverși prieteni cu diverse batistuțe pe la buzunare cred că sunt mai bine poziționați în ceea ce privește ceea ce se întâmplă în partidul domniilor lor dacă vin și aruncă asemenea prostii pe piață.
Nu există. Dacă ai asemenea bănuieli vii cu dovezi și îl pui la zid pe cel care a făcut așa ceva. Nu există niciun fel de parti-pris-uri în modul în care s-a legiferat, mai ales când omul dă cu piatra în perete și îi sare în cap pentru că cel care a negociat la Bruxelles a fost colegul lui de partid. Ministerul de Finanțe nu a făcut decât să implementeze ceea ce a decis Ministerul Energiei. Domnii cu batiste sau fără batiste și cu gura mare să fie mai atenți pentru că duc discuția într-o zonă care face rău tuturor, și societății, și mediului de business, și actului de guvernare ș.a.m.d.
Nu vreau să dau nume (n.r – întrebat dacă face referire la europarlamentarul PNL Rareș Bogdan) pentru că deja este foarte celebru. Rareș Bogdan este unul dintre cei care au avut o atitudine extrem de dăunătoare în spațiul public. Niște păreri de rău există în ambele părți (n.r – PNL și PSD) când auzi asemenea declarații pe care le face Rareș Bogdan. Sunt declarații dăunătoare mediului, în general(…) Mă deranjează că ia viteză așa câteodată, că îi cam alunecă frânele. Hai să vedem dacă s-a greșit ceva pe undeva și dacă e așa suntem la un telefon distanță”, a declarat social-democratul Lucian Romașcanu.
Ministrul Finanţelor spune că OMV Petrom va plăti taxa de solidaritate în luna iunie
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat duminică faptul că OMV Petrom va plăti taxa de solidaritate impusă de guvernul Ciucă în decembrie 2022 prin ordonanță de urgență. „Eu rămân la ceea ce am spus, va plăti. Aşteptaţi iunie. Ceea ce lumea uită este că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie. Înainte nu poate să plătească şi dacă ar vrea pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe profit”, a spus ministrul Câciu.
Adrian Câciu a precizat că vor mai fi discuţii şi cu Comisia Europeană, ca să fie lucrurile şi mai clare. ”Comisia a înțeles toate scăpările din Regulament, am şi spus că ar trebui să revină cu o clarificare la regulament”, a spus Câciu.
Despre speculaţiile că nu s-a dorit ca OMV să plătească această taxă, ministrul a răspuns: ”Total fals, resping categoric ca ministru de finanţe şi a făcut-o şi premierul, această ordonanţă a fost asumată la nivelul întregii coaliţii, a fost avizată şi de ministrul energiei şi de ministerul de externe şi cel de justiţie. Resping categoric orice fel de intenţie de a sugera că aici s-a făcut, că s-a lucrat cumva, aveţi în faţă pe omul care a luat acestor companii un miliard de euro, sunt unul dintre cei care în coaliţie şi guvern m-am luptat pentru supraimpozitarea acestor companii”, a spus ministrul.
Ce spunea Rareș Bogdan despre taxa de solidaritate în cazul OMV Petrom
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan susținea în urmă cu două săptămâni că firmele din domeniul energiei vor fi taxate drastic, fără a fi necesar un anumit cod CAEN, iar ministrul Finanțelor trebuie să explice de ce OMV sfidează statul român.
„Anunțul respectiv (n.r. – al OMV Petrom, că nu va plăti taxa de solidaritate) este unul sfidător pentru că în același anunț, OMV Petrom , una dintre cele mai mari corporații care activează în România, ne spuneau câ dânși vor plăti această taxă în Austria. Sigur, foarte bine că vor plăti, trebuie să-ți plătești taxele oriunde pe Glob dar, probabil, în Austria se plătesc pentru operațiunile de pe teritoriul statului austriac. În România trebuie să plătească conform legislației și de acolo de unde își fac profiturile pentru România. Aici, eu nu vin să sar și să spun că OMV Petrom sau Petrom sau Lukoil sau MOL trebuie să achite respectiva taxă, care este o transpunere a unui regulament european, un regulament pe care l-a adoptat Comisia, pe data de 5 cctombrie, anul trecut și care, cu 1 ianuarie, este obligatoriu pentru toate cele 27 de state membre, inclusiv România, altfel existând posibilitatea unui infrigenment la adresa României”, a afirmat Rareș Bogdan.
„Din cele 14 state studiate, în 5, Ministerele de Finanțe ale țărilor respective, nu au introdus coduri CAEN în transpunerea Ordonanței. Deci, chestiunea cu obligativitatea de a fi trecute coduri CAEN pe transpunerea regulamentului este falsă și aici trebuie să dea explicații Ministerul Finanțelor Publice, domnul ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, pentru a ne spune exact de ce este această situație creată la Ministerul de Finanțe, cu privire la transpunerea regulamentului respectiv în ordonanța adoptată de Guvern pe data de 20 decembrie pentru că statul român, cetățeanul român, contribuabilul român privește cu stupoare cum în această țară, din 672 de mii de firme care își plătesc taxele, impozitele și în cazu în care nu fac acest lucru, organele de control ale statului român blochează conturile respective și se îndreaptă împotriva administratorilor și acționarilor și a capitalului societății , au un statut complet diferit față de corporația OMV sau alte corporații care pur și simplu sfidează și prin management și scot profiturile în afara granițelor de ani și ani de zile și nimeni nu face nimic acum pe o taxă unde ar trebui să mai plătească către statul român peste un miliard, refuză să plătească spunându că noi deja am plătit foarte mult statului român”, a explicat Rareș Bogdan, privind transpunerea directivei într-un act normativ național.
„Poziția mea nu este împotriva unui ministru, că are o culoare politică sau nu. Nu mă interesează asta. Pe mine mă interesează un singur lucru ca o corporație să nu sfideze statul român, ca statul român să acționeze responsabil față de cetățenii săi și să nu existe discriminare”, a completat prim-vicepreședintele PNL.
