Ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, i-a avertizat, joi, pe constructorii de autostrăzi, că le vor fi reziliate contractele dacă vor fi constatate întârzieri din vina lor, potrivit unui comunicat primit de la minister.
Principalele probleme semnalate de către antreprenori se referă la mecanismele birocratice care împiedică realizarea cu celeritate a lucrărilor contractate, iar cele mai des întâlnite cauze ale întârzierilor sunt perioadele de timp lungi pentru emiterea autorizaţiilor de construire, lipsa culoarelor de expropriere la începerea lucrărilor, litigiile ce apar în legătură cu exproprierile şi întârzierile înregistrate la decontarea lucrărilor realizate.
Plumb consideră că un dialog cu constructorii reprezintă o soluţie în rezolvarea problemelor întâmpinate, dar i-ar avertizat că le vor fi reziliate contractele dacă vor fi constatate întârzieri din vina lor.
Avertismentul Rovanei Plumb
”Autostrăzile cred că sunt printre cele mai discutate subiecte de către români. Şi din păcate nu într-un sens pozitiv. De aceea cred că dialogul cu dumneavoastră, cei care construiţi infrastructura ţării, este soluţia de a grăbi lucrurile, de a găsi împreună răspunsuri la problemele pe care le întâmpinaţi. Ca să avem un dialog constructiv şi eficient, vă cer ca în cazul oricărei soluţii pe care o găsim împreună, aşa cum noi – Ministerul Transporturilor şi companiile din subordinea noastră – ne vom îndeplini partea noastră, aşa şi dumneavoastră să vă să onoraţi partea ce vă revine. Totodată, nu vă ascund că, dacă se constată întârzieri din vina dumneavoastră nu vom ezita să reziliem contractele şi să activăm toate căile legale pentru recuperarea prejudiciului”, a spus Plumb, citată de Digi24.
Ministrul a subliniat că ministerul are bani pentru a dezvolta infrastructura, dar vrea lucrări de calitate şi efectuate rapid, pentru a avea şi un grad de absorbţie al fondurilor europene mai mare.
