Președintele interimar al PSD, Rovana Plumb, Rovana Plumb a făcut, vineri seară, anunţul aşteptat de toată lumea. Când s-ar putea întruni Parlamentul pentru noul Cod Fiscal
Într-o intervenţie telefonică la România TV, social-democrata a declarat că „undeva în a doua parte a lunii august trebuie făcută sesiune extraordinară parlamentară” pentru această problemă, astfel încât prevederile noului Cod Fiscal să fie incluse în bugetul pe 2015.
Totodată, Rovana Plumb a precizat că data sesiunii parlamentare va fi discutată, luni, în coaliţie.
Ministrul Muncii a profitat de ocazie să critice „campionii austerităţii”, care „şi-au impus filosofia în PNL”.
„Nu este surprinzător modul în care au reacţionat astăzi (vineri – n.r.), în ceea ce priveşte Codul Fiscal, un instrument atât de necesar pentru dezvoltarea României. S-a observat jocul dublu pe care îl face PNL: pe de o parte, au susţinut în Parlament adoptarea, iar acum vin şi spun că, de fapt, ar susţine Codul Fiscal, dar nu doresc să fie implementat de guvernul Ponta şi de către PSD şi coaliţia de guvernare, venind cu argumente care nu au nicio legătură cu realitatea”, a comentat Plumb.
Şefa interimară a PSD a subliniat că „acest Cod Fiscal este şansa României de a se dezvolta”.
„Orice reducere a fiscalităţii înseamnă o creştere a investiţiilor, care creează mai multe locuri de muncă. Românii au nevoie de locuri de muncă şi de o demnitate în ceea ce priveşte veniturile pe care le vor avea”, a punctat ministrul Muncii, amintind că proiectul de Cod Fiscal include, printre altele, Legea salarizării, care, „în acest moment, este în pericol”.
Întrebată dacă există o strategie prin care Klaus Iohannis să îl înlăture pe Victor Ponta din fruntea Guvernului, Rovana Plumb a răspuns: „Eu consider că cine trebuie să răspundă şi cine trebuie să susţină în continuare Codul Fiscal sunt şi cei din Partidul Naţional Liberal”.
Ea a ţinut să contrazică ideea că propunerile de Cod Fiscal şi de Cod de Procedură Fiscală ar fi unele politice, în acord cu anul electoral 2016.
„Aceste coduri fiscale nu sunt politice. Am mai auzit argumentul că anul viitor este unul electoral. Este un argument lipsit de orice fel de logică. Sunt proiecte la care s-a lucrat ani de zile, s-a negociat cu mediul de afaceri. În această logică, o guvernare ar trebui să facă lucruri în primele luni în care este numită, apoi să nu mai facă nimic. Aceasta este logica PNL, şi nu a noastră. Domnul consilier pe probleme economice (Cosmin Marinescu – n.r.) a declarat, în aprilie 2015, public, că acest Cod Fiscal este un cod foarte bun şi că reducerea TVA este o măsură care se încadrează în sustenabilitatea financiară a României. În continuare, le cerem celor din PNL să fie responsabili şi să adoptăm acest Cod Fiscal care trebuie să intre în implementare”, a mai arătat Rovana Plumb.
