Rovana Plumb, candidata PSD pentru un loc de eurodeputat în Parlamentul European, a declarat, joi, la mitingul de la Iași, că opoziția încearcă să desființeze salariul minim, scrie b1.ro.
Rovana Plumb consideră programul de guvernare al PSD cel mai bun din ultimii 20 de ani, iar pe Liviu Dragnea un lider cu viziune și un patriot desăvârșit.
“Avem cel mai bun program de guvernare din ultimii 20 de ani pentru România, un program care reduce decalajele de dezvoltare şi asigură un trai mai bun pentru fiecare român la nivelul celui din Uniunea Europeană şi asta datorită faptului că avem un lider cu cu viziune, un om care îşi iubeşte ţara, preşedintele nostru, Liviu Dragnea. PNL, USR vor să desfiinţeze salariul minim. Am primit când eram ministru al Muncii o scrisoare de la cei care astăzi sunt consilieri ai lui Iohannis şi ai PNL-ului, ai lui Orban, prin care mi-au spus că o creştere a salariului minim nu este altceva decât o măsură antieconomică şi antisocială. Nu îi vom lăsa indiferent câte blocaje ne vor face şi vom creşte în continuare salariile”, a spus Rovana Plumb.
În realitate, USR a propus desfiinţarea impozitului pe salariul minim și scutirea de CAS pînă la vârsta de 21 de ani. Propunerea este agreată, de asemenea, și de liberali.
„Munca în România este extrem de taxată, avem cele mai mari taxe pe muncă din Europa de Est şi lucrul acesta noi considerăm că trebuie să se schimbe. Ceea ce vizăm pe termen lung este să nu mai fie impozitat salariul minim deloc”, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui, membru în Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor.
