S-a decis! Vedeți, în cele ce urmează, care este propunerea României pentru Capitala Culturală Europeană.
Șeful juriului, Steve Green, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă desfășurată la sediul Bibliotecii Naționale a României, că Timișoara este orașul românesc ales pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021, informează Agerpres.
Orașul a fost ales de Juriul internațional de experți delegat de UE, condus de către Steve Green.
Joi și vineri, a avut loc Selecția Finală a orașelor candidate la titlul de „Capitală Europeană a Culturii 2021”, municipiile Baia Mare, București, Cluj-Napoca și Timișoara susținându-și prezentările în fața juriului.
După anunțarea orașului desemnat, primarul orașului de pe Bega, Nicolae Robu, a declarat că această victorie este una „de echipă mare”, echipa fiind „comunitatea timișoreană în ansamblul ei”.
Edilul Timișoarei a subliniat că titlul de Capitală Europeană a Culturii obligă. „Este o răspundere uriașă. Suntem conștienți că greul de-acum începe!” a spus Robu.
El a anunțat că bugetul prevăzut pentru pregătirea anului 2021 este de 48,5 milioane euro, din care 20 de milioane de la bugetul local, 5 milioane de euro de la bugetul Consiliului Județean, circa 1,5 milioane de euro de la Comisia Europeană, restul urmând să vină de la bugetul de stat.
Pentru această competiție, Timișoara a concurat sub sloganul „Luminează orașul prin tine”.
