Un protest contra reducerii de paturi din spitale este anunțat pentru luni, 25 februarie, la Iași, cu participarea Sanitas Bacău.
În capitala Moldovei, este programată săptămâna viitoare o dezbatere referitoare la Masterplanul pe sănătate, despre care Ziarul de Bacău a scris în exclusivitate că prevede reduceri de spitale și paturi.
„Sub nici-o formă, Sanitas Bacău, nu acceptă pierderea numărului de paturi. Suntem pentru eficientizarea și optimizarea activităților medicale, pentru creșterea calității serviciilor medicale, dar nu pentru pierderea numărului de paturi”, se precizează în apelul organizației sindicale.
În urmă cu o săptămână, Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a precizat pentru ZDBC că „aceste masterplanuri nu corespund realității, am convocat conform legii o dezbatere, astfel încât să prezentăm poziția noastră și un masterplan corespunzător cu realitatea”.
Aceste masterplanuri sunt o condiționalitate a Comisiei Europene, care dorește să vadă sustenabilitatea sistemului din România. Sunt făcute de experți, nu de Ministerul Sănătății, și trebuie aprobate prin ordin de ministru, conform zdbc.ro.
