Săracul bugetar bogat! Procurorul general Augustin Lazăr susține că a trăit cu mai puțin de 1.800 de lei pe lună în ultimul an.
Nu o spunem noi, ci însăși declarația de avere a șefului PICCJ, după cum relatează Jurnalul Național.
Lazăr a reuşit performanţa, în ultimele 12 luni, de a-şi dona aproape toate veniturile obţinute ca procuror, membru CSM şi profesor la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, timp în care a mai pus deoparte bani în depozitele şi conturile curente pe care le are deschise la bănci. 85.400 de euro este suma pe care şeful procurorilor din Ronânia le-a făcut-o cadou, în ultimul an, fiicei sale Iulia şi ginerelui său, în condiţiile în care veniturile totale realizate în aceeaşi perioadă s-au ridicat la aproximativ 90.000 de euro.
Cu alte cuvinte, Augustin Lazăr vrea să-l credem că a supraviețuit cu 4.600 de euro tot anul, ceea ce înseamnă echivalentul a circa 1.763 de lei pe lună, la un curs de aproximativ 4,6 RON/EUR.
Şi nu este prima dată când Lazăr îi donează fiicei sale bani. În declaraţia de avere de anul trecut, cel care conduce acum Ministerul Public precizează că, în primăvara anului 2016, i-a mai făcut cadou încă 80.000 de euro. Asta după ce, în 2012, i-a donat celeilalte fiice, Augusta Anca, suma de 30.000 de euro. Aceasta din urmă a promovat, la sfârşitul anului trecut, concursul de accedere în funcţia de procuror la Parchetul Curţii de Apel Cluj.
