Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, anunţă într-un mesaj postat pe Facebook că scăderea ratei criminalităţii din acest sector este confirmată de statisticile Poliţiei Naţionale. El aminteşte, în context, importanţa unor proiecte comunitare în beneficiul public şi care să ridice nivelul de trai al locuitorilor din sector.
„Scăderea criminalității în sectorul 4 este o realitate confirmată de Poliția Națională și mă bucură faptul că una dintre prioritățile mandatului meu ca primar se află pe un trend bun.
Cifrele oficiale arată cât se poate de clar că sectorul nostru s-a schimbat, iar eu ca medic, mi-am dorit întotdeauna să avem o comunitate sănătoasă din toate punctele de vedere.
Mi-am asumat încă din prima zi ca primar dorința de a le asigura celor care trăiesc, muncesc, învață, locuiesc în acest sector al Capitalei un nivel din ce în ce mai bun de servicii publice și de bunăstare.
Grădinițele, școlile, străzile, parcurile și spitalele noastre beneficiază azi de condiții mai bune, iar cetățenii trebuie să se bucure în siguranță de ceea ce sectorul 4 le oferă.
Este clar că suntem pe drumul cel bun, așa că vom continua să lucrăm pentru beneficiul public și să ridicăm nivelul de trai al tuturor celor ce locuiesc în sector„, a precizat edilul.
Scăderea criminalității în sectorul 4 este o realitate confirmată de Poliția Națională și mă bucură faptul că una dintre…
Publicată de Daniel Băluță pe Duminică, 21 iunie 2020

Sectorul 4, mai sigur decât Clujul, decât un oraș întreg, mare lucru!
Daniel Băluță ar trebui împrumutat câte patru ani de fiecare sector în parte, ca să eradicheze infracționalitatea, mai ales în 3!
Nici nu e de mirare că în fiecare an se mută 10.000 de oameni în sectorul 4.
De-asta și vor să se unească cu sectorul 4 Jilava și Popești-Leordeni.