Deputatul liberal Florin Roman consideră că participarea şefului departamentului pentru situaţii de urgenţă, Raed Arafat, la ședința Biroului Executiv Central al PNL, reprezintă o eroare politică gravă, care va costa partidul în ansamblul său.
“Invitarea lui Raed Arafat la ședința Biroului Executiv Central al PNL reprezintă o eroare politică majoră! Nu știu cine a avut măreața idee, dar greșeli de genul acesta costă politic întregul PNL! Practic, se induce ideea că PNL este partidul care se asociază cu măsurile restrictive luate de Raed Arafat, unele necesare, fără îndoială, dar altele ce ridică mari semne de întrebare!”, a scris Roman pe Facebook.
El consideră că astfel de greşeli nu fac altceva decât să “îngroape” munca liberalilor de rând:
“Vă spun direct:
Niciodată, în calitate de vicepreședinte al partidului de guvernământ, nu am fost consultați în legătură cu aceste măsuri. Și nu e treaba noastră, a politicienilor, să ne băgăm peste deciziile specialiștilor.
Dar, cu toții, avem dreptul să fim informați corect și lămuriți…acolo unde avem îndoieli sau unde există semne de întrebare.
Genul acesta de greșeli politice nu fac altceva decât să îngroape munca liberalilor de rând, care trudesc zilnic pentru PNL!
Poate azi, mâine ne vom trezi și cu anti-vacciniști…ca invitați în forul de conducere al PNL…”
Raed Arafat, secretar de stat în MAI şi departament al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a participat luni la şedinţa conducerii PNL pentru a prezenta situaţia privind gestionarea pandemiei şi numărul de paturi de la ATI.
