Euroins România, liderul pieţei RCA, îşi va primi verdictul săptămâna aceasta după ce Nicolae Ciucă, premierul României, a declarat că a purtat discuţii cu Nicu Marcu, preşedintele ASF. Pe lângă soluţiile cerute de premier în cazul unei insolvenţe a Euroins, plafonarea preţurilor pe o perioada determinată de timp ar putea fi una dintre soluţii, dar trebuie stabilit pentru cât timp, potrivit zf.ro.
Piaţa asigurărilor şi principalii actori ai acestei pieţe aşteaptă concluzia controlului ASF la compania Euroins România, lider al pieţei RCA, situaţia fiind urgentată de către Nicolae Ciucă, premierul României, care a declarat după o întrevedere recentă cu Nicu Marcu, preşedintele ASF, că trebuie să se găsească şi soluţii prin care dacă Euroins intră în insolvenţă, să poată fi preluată.
Pe lângă soluţia de preluare cerută de premierul României, Nicolae Ciucă a mai menţionat că plafonarea tarifelor RCA ar putea fi o soluţie pe o perioadă determinată de timp, dar experţii trebuie să stabilească pentru cât timp.
„(Joi – n.r.) Șeful ASF (Nicu Marcu – n.red) va prezenta o concluzie. Încă nu s-a finalizat controlul la Euroins, care are o piaţă destul de consistentă“, le-a spus ieri premierul miniştrilor în şedinţa de guvern.
Potrivit premierului, „trebuie soluții prin care, dacă Euroins intră în insolvenţă, acea cotă de piață să poată fi preluată”.
„Concluziile sunt că Euroins are o cotă de piață destul de consistentă și la nivelul ASF trebuie găsite soluțiile ca acea cotă de piață, dacă într-adevăr intră în insolvență, să poată fi preluată pentru că e vorba de foarte mulți oameni și companii de transport care vor fi afectate. Poate fi o soluţie de plafonare a preţurilor, pe o perioadă determinată de timp. Stabilim cu experţi cât“, a spus Ciucă.
Întâlnirea premierului cu preşedintele ASF a venit într-un context în care în cazul companiei Euroins România este vehiculată a fi cu o gravă deficienţă de capital, ceea ce ar putea însemna un nou şoc pe piaţa RCA, al doilea într-un timp foarte scurt de la precedentul faliment al City Insurance.
Deşi reprezentanţii grupului bulgar din care face parte Euroins România, respectiv Eurohold, susţine că societatea îndeplineşte cerinţele de capital şi consideră că schimbarea reasigurătorului cu EIG Re, care este o companie din cadrul aceluiaşi grup, ar îmbunătăţi situaţia Euroins, controlul ASF încă nu este finalizat.
