Skip to content
Economie

Scandalul IMGB: Guvernul ar putea să preia platforma din mâinile coreenilor

Scandalul iscat în urmă cu ceva timp în legătură cu demolarea halelor aflate pe platforma IMGB şi posibila înstrăinare a terenului unor dezvoltatori imobiliari ar putea lua o nouă turnură.

Ministrul desemnat al Economiei, Virgil Popescu, a declarat joi că este nevoie de un nou investitor care să continue activitatea, întrucât este de neacceptat ca utilajele de acolo să fie vândute la fier vechi.

„Este o întreprindere privată, din păcate, care nu şi-a respectat intenţiile de „gentlemen agreement” ca acea activitate să funcţioneze. Avem o pârghie: au fost exceptaţi de la plata certificatelor verzi pe o lungă perioadă. O să urmărim dacă această exceptare s-a materializat în investiţii, aşa cum trebuia să fie, şi o să vedem ce măsuri vom lua după ce verificăm acest lucru”, a spus Popescu, citat de Agerpres.ro.

Potrivit acestuia, compania va trebui să returneze acel ajutor, dacă nu a respectat legea.

„Dacă nu au respectat destinaţia banilor pe care i-au obţinut prin exceptarea de la plata certificatelor verzi, atunci ar trebui să-i ramburseze. Eu totuşi sper ca ei să-şi găsească un alt investitor care să vrea să continue, pentru că e de neacceptat ca acele utilaje care sunt unice în România să fie tăiate la fier vechi”, a arătat ministrul desemnat, potrivit adevărul.ro.

Sindicaliştii IMGB acuză interese imobiliare

Sindicaliştii IMGB protestează marţi în faţa Guvernului faţă de închiderea platformei industriale, cerând oficialilor să intervină pentru a-i scăpa din ghearele intereselor imobiliare.

„De luni (9 martie – n. red,) vor începe procedurile de concediere colectivă. Cerem Guvernului să intervină şi să scape de la desfiinţare platforma IMGB. Avem un Memoriu pe care îl vom depune la Registratura Guvernului. Coreenii de la Doosan vor să vândă terenul, circa 50-60 ha, după ce vor fi vândut toate utilajele şi halele la fier vechi. Aşa vor scăpa şi de concurenţa din Europa şi vor câştiga mai mult „la bucată” decât dacă ar fi vândut în bloc”, a declarat pentru Adevărul, Voicu Alexandru, preşedintele Sindicatului Independent Dreptatea, cel care a organizat protestul în faţa Guvernului.

„Toate secţiile au mers foarte bine. Şi Oţelăria, Forja, Turnătoria, Prelucrări mecanice şi Prelucrări la cald  . Coreenii au refuzat pur şi simplu toate comenzile, susţinând că sunt neprofitabile. Se vrea închiderea platformei şi demolarea tuturor secţiilor care se află pe cele peste 40-46 de hectare, din totalul de 70 de hectare cât are întreaga platformă.

Miza e foarte mare. Se pare că ar fi interese imobiliare la mijloc. E spaţiu suficient şi pentru un mega mall şi pentru folosirea spaţiillor în alte scopuri. Se poate face şi un complex rezidenţial”, a declarat Anton potrivit sursei citate.

Ce spun coreeni

Coreenii de la Doosan susţineau, în urmă cu două săptămâni, că „decizia de închidere operaţională este însoţită şi de o propunere de reducere semnificativă a personalului, cu menţinerea unei părţi din angajaţii actuali (aproximativ 4%) şi măsuri compensatorii pentru angajaţii care urmează să fie disponibilizaţi inclusiv salarii compensatorii şi sprijin in vederea reangajării, măsuri care exced prevederile din contractul colectiv de muncă”.  

„Respingem complet acuzaţiile de management defectuos reamintind în acest sens eforturile permanente de retehnologizare şi transfer de know how realizate de acţionarul majoritar precum şi programul constant de investiţii, ultimele realizate în urmă cu câteva luni”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *