Skip to content
Politică

Scandalul poliţistului mort. Iohannis: Îi poftesc de urgenţă pe Ponta şi Oprea…

Preşedintele Klaus Iohannis intervine în scandalul poliţistului mort: „Îi poftesc de urgenţă pe Ponta şi Oprea…”

Şeful statului a declarat, duminică, în Arad, că „este inadmisibil” ca Guvernul să nu ia o poziţie oficială în cazul accidentului în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, adăugând că îi pofteşte de urgenţă în faţa microfoanelor pe prim-ministrul Victor Ponta și vicepremierul Gabriel Oprea să dea lămuriri, scrie euractiv.ro.

Întrebat dacă intenţionează să-i ceară demisia lui Gabriel Oprea, în urma accidentului în care poliţistul Bogdan Gigină, care însoţea coloana oficială a vicepremierului, a decedat, Iohannis a spus că ”opinia publică aşteaptă lămuriri” şi că îi pofteşte ”de urgenţă” pe Victor Ponta şi Gabriel Oprea ”să dea lămuriri”.

”În legătură cu acest eveniment, am un singur comentariu de făcut: iată, suntem în cea de-a cincea zi şi nu avem o luare de poziţie oficială din partea Guvernului, aşa ceva este inadmisibil. Opinia publică aşteaptă lămuriri şi îi poftesc de urgenţă în faţa microfoanelor pe domnii Ponta şi Oprea să dea aceste lămuriri, şi nu mă refer aici la partea penală a accidentului în care, din nefericire, a murit un poliţist care a fost în timpul serviciului, ci mă refer la latura politică şi la lămuriri de ordin general”, a afirmat şeful statului.

Chestionat dacă a discutat cu vicepremierul Oprea, preşedintele a replicat: ”Ne-am lămurit, mulţumesc!”

3 comentarii la “Scandalul poliţistului mort. Iohannis: Îi poftesc de urgenţă pe Ponta şi Oprea…

  1. Ii poftesti? Tu nu poti pofti decat la vacante, excursii, renovari. Daca vrei insa sa poftesti pe cineva, pofteste firma care a lasat gaura nesemnalizata in asfalt. Atat si nimic mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *