Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi seara că testarea bucureştenilor de tip anticorpi la SARS-CoV-2 pe care Primăria Capitalei voia să o desfăşoare pe Arena Naţională nu se mai desfăşoară pentru că nu sunt întrunite condiţiile.
„Am fost informat de DSP Bucureşti că nu se pot desfăşura acele testări în acel loc. Nu întrunesc condiţiile. Atunci, sunt nişte discuţii care cred că se întind un pic cam mult. Orice testare este un act medical care trebuie să se desfăşoare în anumite condiţii”, a spus reprezentantul MS la Digi 24.
El a afirmat că nu există niciun ordin de ministru al Sănătăţii care să interzică acea testare. „Nu există niciun un ordin de ministru (n.r. – ca testarea să nu mai aibă loc). S-au făcut evaluări acolo. Eu am primit ambele evaluări de la DSP, care au arătat că în acel loc nu se pot face acele testări”, a precizat Tătaru.
Potrivit acestuia, testarea Primăriei Capitalei ar putea fi realizată în „colaborare cu un spital”. „Ar putea să facă în colaborare cu un spital astfel de testări”, a mai arătat ministrul, adăugând că nu a vorbit cu primarul general al Capitalei despre aceste intenţii.
În replică, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că, din 3.000 de persoane testate pentru a se constata dacă sunt infectate cu SARS-CoV-2, în cazul a două testul a ieşit pozitiv. Ea anunţă că instituţia pe care o conduce nu va renunţa la testarea în masă a bucureştenilor pentru a constata dacă au trecut prin boală. „Nu ne putem opri doar pentru că un domn ministru şi o doamnă de la DSP au politizat acest subiect. Să fiţi convins că vom face aceste teste”, afirmă Gabriela Firea.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, săptămâna trecută, că va depune plângere penală la adresa conducerii DSP Bucureşti şi a Ministerului Sănătăţii, pe care le acuză că au blocat proiectul de testare a populaţiei derulat pe Arena Naţională. Firea susţinea că, invocându-se un ordin de ministru, li s-a cerut să oprească activitatea de testare.
Ulterior, Gabriela Firea a afirmat că nu se doreşte să se cunoască adevărul şi ca românii să fie informaţi, susţinând că guvernanţii doresc ca cetăţenii să stea cu teamă, iar în acest mod se pierd locuri de muncă. Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti au transmis, joia trecută, că susţin orice iniţiativă de testare a populaţiei pentru COVID-19, în condiţiile legii.
