Skip to content
Politică

Scenarii post-congres PNL. Cum ar putea arăta relațiile premier – președinte după alegerile interne din tabăra liberală

Inquam Photos / Octav Ganea

Viitorul competiției politice dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu pentru șefia PNL va avea un impact major și asupra relațiilor premier – președinte din viitor. Șansele sunt ca o victorie a lui Florin Cîțu să ducă la o relație de subordonare a premierului în fața președintelui, pe când o victorie lui Ludovic Orban ar dinamiza relația premier – președinte și ar face-o competitivă.

Relații de subordonare

Primul scenariu este cel în care am vedea o victorie a lui Florin Cîțu în competiția pentru șefia PNL. În acest caz șansele sunt ca Florin Cîțu să rămână premierul României până în 2024 sau până la o eventuală moțiune de cenzură reușită din partea opoziției. În acest scenariu, șansele sunt să vedem o relație de subordonare a premierului în fața președintelui, respectiv a lui Florin Cîțu în fața președintelui Iohannis. La o privire mai atentă, lucrul acesta este evident chiar și în acest moment. Remanierea ministrului Nazare a venit practic peste noapte, fără consultări în coaliția de guvernare, așa cum ar fi sugerat noul protocol. Este greu de crezut totuși că decizia lui Cîțu a fost complet unilaterală. Premierul nu își permitea să facă un pas greșit în contextul bătăliilor interne. Cel mai probabil, Cîțu a avut girul președintelui și al câtorva oameni de la vârful partidului. Lucrul acesta e confirmat și de reacția lui Iohannis care nu a părut deloc deranjat de decizia premierului și a semnat rapid propunerea de remaniere. Memorandum pentru punerea în practică a proiectului “România Educată” a fost mai apoi aprobat extrem de rapid de către Florin Cîțu. Iohannis a ales calea aceasta pentru că merge la sigur, știind că prin Parlament, proiectul s-ar fi putut împotmoli, iar opoziția ar fi avut obiecții.

O formulă în care Cîțu rămâne premier este așadar una convenabilă și pentru Klaus Iohannis, acesta fiind și motivul principal pentru care președintele îl susține tacit pe Cîțu. Puterea executivă în România este bicefală, împărțită între premier și președinte. Doar că în cazul în care Florin Cîțu rămâne premier, Iohannis ar avea un avantaj major asupra acestuia și ar controla de facto puterea executivă, lucrul care l-ar transforma pe Cîțu de fapt într-un soi de premier marionetă, pe modelul relațiilor Boc – Băsescu de pe vremea când acesta din urmă era președinte.

Relații competitive

Celălalt scenariu este cel în care am vedea o victorie a lui Ludovic Orban în competiția pentru șefia PNL. În acest caz, mai mult ca sigur, premierul și-ar face bagajele foarte rapid și ar pleca de la Palatul Victoria împreună cu mai mulți miniștri. O victorie a lui Orban ar dinamita practic actualul guvern. Orban s-ar putea întoarce la Palatul Victoria în calitate de premier susținut de o coaliție multicoloră PNL – USRPLUS –UDMR, fie în calitate de premier în fruntea unui guvern monocolor PNL, susținut tacit de PSD. Acesta din urmă a fost scenariul după care a guvernat Ludovic Orban în intervalul 2019 – 2020.

O revenire a lui Orban la Palatul Victoria după pasul în spate făcut în iarna anului 2020 ar însemna o cu totul altfel de relație între premier și președinte.  În acest caz nu am mai vedea o subordonare a premierului în fața președintelui, ci o relație competitivă și chiar conflictuală între cei doi. Orban nu ar fi la fel de dispus să își sacrifice prerogativele și să se subordoneze președintelui. În trecut, acesta l-a mai confruntat pe Klaus Iohannis, prin urmare relațiile dintre cei doi ar fi mult mai încordate acum, dacă Orban ar reveni la Palatul Victoria.

Rămâne de văzut în care scenariu ne vom plasa la sfârșitul alegerilor din PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *