Schimbare de ultimă oră la vârful Loteriei Române. Directorul general al Loteriei Române, Ovidiu Portariuc, şi-a depus miercuri demisia din funcţie, precizând că mandatul său în fruntea Loteriei Române a fost unul provizoriu şi că obiectivele propuse au fost atinse.
„Ambele obiective au fost atinse. Am terminat anul 2018 cu un profit în creştere cu 40% faţă de anul 2017, aducând un plus de zece milioane de euro la bugetul de stat”, a afirmat Portariuc.
Ulterior, Sindicatul Național „Loteria Română”, sindicat reprezentativ la nivelul Companiei Naționale ”Loteria Română”, ce cuprinde peste 70% din totalul salariaților , a decis că locul lui Portariuc va fi luat de Croitoru Alexandru-Mircea.
Citiți decizia mai jos:

Croitoru, motorul generator de rezultate și progres al companiei
Noul director, în persoana lui Croitoru Alexandru-Mircea(foto mai jos), a ocupat funcţia de director al Direcţiei de Marketing şi Vânzări din cadrul Loteriei Române, având o experienţă de 11 ani în cadrul companiei. Potrivit comunicatului Sindicatului Național „Loteria Română”, tânărul este motorul generator de rezultate și progres, acesta având o vastă experință în domeniu.

