Skip to content
Politică

Schimbare surprinzătoare de atitudine: Trump a renunțat la dezbaterea cu Bernie Sanders

Dupa ce a acceptat ideea unei dezbateri televizate cu Bernie Sanders – neobositul democrat in continuare in cursa pentru Casa Alba – in final, omul de afaceri republican Donald Trump a respins vineri aceasta eventualitate.

Donald Trump si-a anuntat retragerea intr-un comunicat cu un limbaj familiar, atacand-o ca de obicei pe Hillary Clinton cu epitetul „necinstita”.

„Dat fiind ca procesul de nominalizare democrat este complet falsificat si ca Hillary cea necinstita si (presedinta Partidului Democrat) Debbie Wasserman-Schultz nu ii vor permite lui Bernie Sanders sa castige si dat fiind ca eu sunt de acum candidatul republican prezumtiv, mi se pare deplasat sa particip la o dezbatere cu cineva situat pe locul secund”, s-a justificat omul de afaceri, referindu-se la intarzierea aproape de nedepasit pentru Bernie Sanders in primarele democrate, potrivit hotnews.ro.

„Pe de alta parte, canalele de televiziune vor sa aiba o explozie de audienta cu acest eveniment, dar nu se arata foarte generoase pentru actiunile de caritate”, a continuat el, dupa ce pusese conditia ca proiectata dezbatere sa permita colectarea de fonduri pentru o cauza nobila.

„In consecinta, chiar daca imi doresc sa dezbat impotriva lui Bernie Sanders – si ar fi fost foarte placut -, voi astepta dezbaterea contra persoanei care va sosi pe primul loc in Partidul Democrat, probabil Hillary cea necinstita sau oricine altcineva”, a subliniat Donald Trump.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *