Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) RCS&RDS a confirmat luni, 11 martie, numirea lui Dan Ioniță (40 de ani), co-director financiar al companiei, în calitate de membru neexecutiv cu drepturi depline în cadrul Consiliului de Administrație (CA) al companiei, a anunțat marți grupul DIGI. Dan Ioniță fusese numit interimar în această poziție, în data de 5 februarie, când compania a anunțat demisia lui Ioan Bendei.
Dan Ioniță deține, din 2015, funcția de Co-Director Financiar al RCS & RDS. El s-a angajat în companie în 2007, în calitate de manager de raportare, și a fost promovat manager financiar, în 2008. Anterior experienței din domeniul comunicațiilor electronice, Dan Ioniță a lucrat în audit și consultanță în afaceri. Este licențiat în Contabilitate, la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, şi a absolvit un master în Sisteme Informatice, scrie Hotnews.
Dan Ioniță fusese numit membru neexecutiv interimar al CA, din data de 5 februarie 2019, după ce Ioan Bendei și-a prezentat demisia, invocând ‘motive personale’.
Demisia lui Ioan Bendei, vicepreședinte și administrator al RCS&RDS, a venit în contextul în care acesta a fost condamnat în primă instanță, în luna ianuarie 2019, la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul drepturilor de televizare.
Tot în ședința din 11 martie, acționarii RCS&RDS au mai decis ca Valentin Popoviciu, Vicepreședinte al CA al RCS&RDS S.A., să devină membru executiv al Consiliului, cu atribuții decizionale și de reprezentare a operatorului de comunicații mobile.
În prezent, componența CA al RCS&RDS S.A. este următoarea: Serghei Bulgac(Președinte al CA și Director general), Valentin Popoviciu (Vicepreședinte, membru executiv), Mihai Dinei (membru neexecutiv), Dan Ioniță (membru neexecutiv), Bogdan Ciobotaru (membru neexecutiv).
