SCM Rm. Vâlcea a câștigat meciul cu suedezele de la Savehof, scor 28-20. Campioana României s-a calificat astfel în „sferturile” Ligii Campionilor, la șapte ani de la revenirea în competiție, scrie gsp.ro.
Campioana României a controlat autoritar partida, de la un capăt la celălalt, iar cu acest succes și-a asigurat calificarea din Grupele Principale.
Savehof a venit la Rm. Vâlcea cu numai 11 handbaliste. „Jucătoarele tinere le-am lăsat acasă. Am făcut economie la buget”, a spus sec antrenorul Rasmus Overby.
Vâlcea și-a văzut de treabă, a intrat mai greu în meci, dar ultimele 15 minute ale primei reprize le-a dominat autoritar. Apărarea a fost la înălțime, iar în atac, Mireya Gonzalez și Kristina Liscevici au făcut spectacol.
Vâlcea joacă la Gyor, în ultima etapă, pe 7 martie, dar disputa cu campioana Europei e una de vacanță.

