Se pare că remanierea guvernamentală nu a luat sfârșit după demiterile Rovanei Plumb, Sevil Shhaideh și Răzvan Cuc din funcțiile de ministru. În acest sens, aparent premierul Tudose „are în vizor” un al ministru care a scăpat joi seară de remaniere.
Este vorba de ministrul pentru Mediul de afaceri, Ilan Laufer, iar premierul ar avea de gând să supună cât mai curând la vot situația acestuia, într-un nou CEx al partidului, potrivit unor surse guvernamentale, citate de evz.ro
Liderii partidului nu au mai avut energia necesară să discute și situația acestuia, după lungi discuții în contradictoriu cu privire la Plumb, Shhaideh și Cuc.
Comitetul Executiv Național al PSD se reunește vineri, de la ora 12:00, pentru a fi stabiliți înlocuitorii miniștrilor demisionari.
Amintim că liderii coaliției de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, vor discuta vineri, în prezența premierului Mihai Tudose, despre situația ministrului pe relația cu Parlamentul Viorel Ilie(ALDE), pe care DNA îl suspectează că a participat la trucarea unor concursuri de angajare în minister, dar Senatul nu a cerut urmărirea sa penală.
