Se îngroaşă gluma la Chişinău. Ce au făcut simpatizanţii opoziţiei la actuala coaliţie PL-PDM-PLDM care se află la conducerea Republicii Moldova.
Sute de partizani ai opoziţiei au încercat, duminică, să intre cu forţa în sediul Parlamentului, într-un nou miting organizat de Platforma Dreptate şi Adevăr, la care participă circa 10.000 de persoane, scrie realitatea.net.
Un grup de simpatizanţi ai Platformei civice Dreptate şi Adevăr au venit în faţa Parlamentului. Unii protestatari s-au îmbrâncit cu forţele de ordine, încercând să pătrundă în instituţie.
Aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat duminică în centrul Chişinăului, acesta fiind al cincilea protest antiguvernamental din seria iniţiată pe 6 septembrie.
Protestatari proruşi au blocat, sâmbătă dimineaţă, circulaţia în centrul Chişinăului, instalând corturi pe bulevardul Ştefan cel Mare.
Simpatizanţii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), condus de Igor Dodon, şi ai Partidului Nostru (condus de Renato Usatîi) au blocat circulaţia pe bulevardul Stefan cel Mare pe o distanţă de câteva sute de metri. Protestatarii au montat corturi între intersecţiile cu străzile Serghei Lazo şi Maria Cebotari.
