Turcia va continua să aplice acordul privind migrația cu Uniunea Europeană dar nu va fi de acord cu nicio altă măsură înainte ca regimul vizelor pentru cetățenii turci care călătoresc în UE să fie liberalizat, a declarat sâmbătă ministrul pentru afaceri europene, Omer Celik.
„Da, implementăm acordul privind migrația și vom continua să-l implementăm din motive umanitare”, a spus el, avertizând însă că „probabil nu va fi de ajuns în eventualitatea unor noi crize” provocate de afluxul de refugiați.
„Fără liberalizarea regimului vizelor, Turcia nu va lua parte la noi mecanisme” pentru a răspunde crizei migrației, a subliniat Celik, potrivit agerpres.ro.
