Skip to content
Politică

Se precipită lucrurile. Fosta soție a lui G. Pascu, audiată la Poliție SURSE

uniter.ro

Se precipită lucrurile. Fosta soție a lui Ioan Gyuri Pascu a fost chemată la Poliție, pentru audieri.

Fosta soție a lui Ioan Gyuri Pascu, Daniela Marin, este audiată miercuri de procurori, la sediul Poliției Capitalei, au precizat, pentru Agerpres, surse din cadrul instituției.

Audierea Danielei Marin face parte din ancheta declanșată, lunea trecută, în urma decesului lui Ioan Gyuri Pascu, la vârsta de 55 de ani.

În acest caz au fost deschise mai multe cercetări privind modul în care a intervenit ambulanța la locuința actorului.

O anchetă internă a fost declanșată la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov. Ulterior, Comisia de disciplină a SABIF a audiat medicul implicat în cazul Gyuri Pascu, a solicitat Comitetului Director sancționarea lui și și-a declinat competența în ceea ce privește acuzația de malpraxis.

Personalul medical al ambulanței a fost audiat luni de procurori.

Mai multe documente de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și SMURD în cazul morții actorului Ioan Gyuri Pascu au fost deja preluate de specialiștii Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB.

Și Colegiul Medicilor București a anunțat că s-a autosesizat în cazul decesului lui Ioan Gyuri Pascu.

Totodată, o echipă formată din reprezentanți ai Corpului de control al Ministerului Sănătății și de la Departamentul pentru Situații de Urgență s-a deplasat, miercurea trecută, la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, pentru a verifica informațiile cu privire la intervenția care a avut loc la artistul Ioan Gyuri Pascu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *