Dupa ce euro a atins nivelul maxim din ultimii cinci ani, indicele Robor, cel in functie de care se calculeaza cele mai multe dobanzi la creditele in lei, a crescut, de asemenea.
Indicele Robor cu scadenta la 3 luni a crescut miercuri la 1,25%, fata de nivelul de 1,14% inregistrat marti.
În acest context, avocatul Gheorghe Piperea, consilier onorific al premierului Mihai Tudose, miercuri, într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, susține că ”cei cu credite Prima casa trebuie sa se astepte la cresterea ratelor. Cei cu credite in euro trebuie sa se astepte la cresterea volumului de lei de plata”.
”Rata medie a dobanzii pe piata inter-bancara romaneasca (robor) la trei luni a ajuns la 1,25%. Fata de luna ianuarie 2017, cand era de 0,87%, robor a crescut cam cu un sfert. Si inca se numara (in laboratoarele macro-prudentiale ale BNR).
Euro, azi, e cam 4,6 lei.
Cei cu credite Prima casa trebuie sa se astepte la cresterea ratelor. Cei cu credite in euro trebuie sa se astepte la cresterea volumului de lei de plata.
Ca sa citesc un specialist in cutremure, clasic in viata : cel mai bun credit la o banca este cel pe care nu l-ai luat”, scrie Piperea pe pagina sa de Facebook.
