Într-o postare pe pagina sa de Facebook, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, salută decizia premierului Florin Cîțu de a investiga situația angajărilor de la Apele Române. Sighiartău susține că în momentele critice cei numiți politic „dau bir cu fugiții”.
„De la debutul crizei sanitare, am văzut și mai pregnant consecințele politizării și promovării incompetenței. În momentele critice, politrucii fie dau bir cu fugiții, fie își arată incompetența, uneori cu consecințe tragice. Nu trebuie să mai ajungem în astfel de situații. Salut semnalul dat de premierul Florin Cîțu, care reamintește criteriile de promovare pentru cei care sunt în sistemul public. Ca lider al coaliției de guvernare, PNL are primul responsabilitatea de a susține și numi în funcții publice, la toate nivelurile, doar oameni integri și profesioniști”, a spus Sighiartău pe pagina sa de Facebook.
Amintim că premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri dimineață că va trimite Corpul de Control pentru a investiga cazul femeii care, după ce a fost chelneriță, a ajuns inginer la această companie de stat.
În urma informațiilor apărute în spațiul public, am cerut Corpului de Control al Prim-Minstrului să investigheze situația de la Apele Române. În mandatul meu, așa cum am promis, cer profesionalism, integritate, competență și transparență”, a scris Cîțu, pe pagina de Facebook.
„Mesajul acesta nu este doar pentru cei cu funcții de conducere, este pentru toți cei care lucrează în sectorul public: fară penali în funcții publice; profesioniști; fară nepotisme; fară conflict de interese”, a completat premierul.
O tânără care a lucrat ca ospătăriţă, apoi a fost, pe rând, manager de cafenea, manichiuristă şi, vreme de trei zile, angajată la Primăria Vatra Moldoviţei și care spune că a terminat Facultatea de Chimie este unul dintre cei mai proaspeţi angajaţi ai Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad.
Jurnaliştii de la Recorder au vrut să afle după ce criterii a fost recrutată, într-o funcţie cheie, o tânără fără minime cunoştinţe cerute de locul de muncă. Un post pe care l-a ocupat fără concurs, după ce a fost detaşată dintr-o administraţie publică din zona Moldovei. Contactat telefonic, directorul instituției, Petru Avram, a refuzat sa facă orice comentariu pe această temă.
