O anchetă realizată de Cetățeanul.net arată cum un bucureștean a făcut plângere penală firmei Romprest pentru că zapadă strânsă din oraș a fost aruncată pe un teren deținut de el. Municipalitatea care plătește compania Romprest, controlată de milionarii Walter și Dobrescu, pentru astfel de acțiuni, susține că totul a fost o greșeală.
Aflat în Germania la sfârșitul lunii ianuarie, Jonas Costea Dan Theodor a fost sunat din țară pentru a fi anunțat că pe terenul său de pe strada Aeroportului a apărut un munte de zăpada. Era vorba de nămeții adunați de pe strărzile din Sector 1. În acest timp, municipalitatea se lăuda că zăpada scoasă de pe arterele și trotuarele din Capitală era transportată în afara orașului, explică jurnaliștii de la Cetățeanul.net.
“Aceasta este depozitată pe terenurile Administrației Domeniului Public din zonele Străulești și Casa Presei”, precizau de la mijlocul lunii ianuarie reprezentanții Primăriei Sector 1.
“Începând cu data de 26 ianuarie și până la data de 29 ianuarie, firma TCS, în calitate de subcontractor al firmei Romprest, conform dispozițiilor acesteia din urmă, a basculat pe terenul proprietatea mea, lucrând în regim de 24 de ore pe zi, cu mai multe busculante de 25 tone și vole, o cantitate imensă de zăpadă amestecată cu sare granulată și deșeuri, care a format în prezent o acumulare de circa 6 metri înălțime pe o suprafață de circa 1.500 mp”, a explicat proprietarul terenului care s-a trezit cu muntele de zapadă pe terenul său, potrivit sursei citate.
Costea a făcut plângere la Poliție pe 31 ianuarie pentru săvârșitea infracțiunilor de tulburare de posesie și distrugere a bunurilor cadastrale, precum și distrugerea de bunuri.
Compania Romprest are contract cadru cu primăria de sector pentru a îndepărta, transporta și depozita zăpadă din oraș. În cadrul acestei înțelegări, firma controlată de contriversații oameni de afaceri Florian Walter și Dragoș Dobrescu, este plătită în fiecate lună în funcție de numărul lucrărilor.
