Skip to content
Politică

Securitatea europeană în pericol? Ambasadorul Hans Klemm dezvăluie adevărul

Securitatea europeana este în pericol potrivit ultimelor dezvăluiri ale ambasadorului Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm.

Potrivit acestuia, întreaga lume se ocupă cu o situație dificila, fiind amenințată din toate direcțiile.

“Trăim vremuri nesigure şi periculoase. Pericolele cu care ne confruntăm în prezent sunt mult mai complexe decât au fost în orice altă perioadă a istoriei recente. În lumea actuală, ne confruntăm cu ameninţări din toate direcţiile. La est, avem de-a face cu o Rusie revanşardă, care destabilizează securitatea europeană. Rusia a devenit extrem de inovatoare în privinţa utilizării unor tipuri de război tipice pentru secolul al XXI-lea, inclusiv războiul informaţional, cibernetic şi hibrid”, a declarat Klemm, prezent la o dezbatere organizată la Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai”

Astfel , ambasadorul a precizat că SUA își mențin angajamentul de a respect Articolul 5 al Tratatului NATO, care prevede că un atac împotriva unui stat membru este un atac împotriva tuturor statelor membre, potrivit B1.ro

“Acest fapt ar trebui să fie suficient pentru a descuraja Rusia să întreprindă acţiuni militare împotriva unui stat membru al NATO. Oricât de mult şi-ar întări forţele armate ale Rusiei propriile capacităţi, ele nu pot egala capacităţile militare ale SUA şi aliaţilor său din NATO. SUA înţeleg nevoia de a întări prezenţa în statele din flancul estic, pentru a furniza un grad sporit de reasigurare a aliaţilor, pentru a descuraja Rusia de la orice gând că ar putea cuceri uşor orice teritoriu NATO şi pentru a-i apăra pe aliaţi în cazul scenariului celui mai puţin fericit”, a susținut Klemm.

“România ar trebui felicitată pentru că îşi îndeplineşte angajamentul asumat la Summit-ul NATO din Ţara Galilor în privinţa creşterii bugetului apărării. În acest an, Parlamentul a alocat 1,7% din PIB pentru apărare şi se îndreaptă spre obiectivul propus, de 2% din PIB, în 2017. Acesta este un prim pas foarte bun şi sper că este un exemplu pe care toţi membrii NATO îl vor urma”, a mai spus Hans Klemm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *