Skip to content
Politică

Ședință cu scandal la CSM. A fost ales un nou președinte

Miercuri a avut loc ședința în care a fost ales noul președinte al Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM).

După ce și-a prezentat proiectul cu care a candidat, judecătorul Mircea Aron a fost ales președintele Consiliului Superior al Magistraturii, informează antena3.ro.

Ședința nu a fost una liniștită, judecătorul CSM Horaţiu Dumbravă solicitându-i preşedintelui Klaus Iohannis să aibă o poziţie clară atunci când vine vorba de posibilii ofiţeri acoperiţi din justiţie, arătându-se totodată deranjat de faptul că astăzi președintele României a ales să nu asiste la şedinţa în care sunt aleşi noii şefi ai CSM.

Magistraţii din CSM și-au ales miercuri preşedintele şi vicepreşedintele. Judecătorul Mircea Aron şi procurorul Luminiţa Palade au fost singurii candidați pentru cele două funcţii în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Mircea Aron este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 1992, iar Luminiţa Palade a fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, funcţie din care a candidat şi a câştigat un loc în CSM.

Proiectele celor doi candidaţi au fost publicate deja pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *