O nouă ședință cu scântei a Biroului Executiv al Partidului Național Liberal (PNL) are loc, luni dimineață, la sediul partidului. Surse liberale au precizat pentru PS News că Robert Sighiartău, secretarul general al partidului și unul dintre liderii taberei Cîțu, a început ședința cu critici la adresa lui Ludovic Orban. Acesta l-a comparat pe actualul președinte al PNL cu Nicolae Ceaușescu.
El a făcut aceste afirmații după ce Ludovic Orban a declarat sâmbătă, la Botoşani, că a fost părăsit la negocierile pentru formarea coaliţiei şi negocierile pentru formarea Guvernului de către ceilalţi membri ai echipei de negociere votată în partid.
„Trebuie să ştiţi lucrul ăsta, preşedintele PNL a fost lăsat singur la negocierile pentru formarea acestei coaliţii şi negocierile pentru formarea Guvernului. Am fost părăsit de Rareş Bogdan, de Raluca Turcan, de Robert Sighiartău, care nu numai că m-au părăsit în timpul negocierilor, ci au încercat să provoace convocarea nestatutară a unui Birou Politic Naţional în pline negocieri pentru a arunca în aer formarea coaliţiei.
Cu toate acestea, în cele mai dificile negocieri pe care le-am avut în 30 de ani (…), PNL este principalul partid de guvernământ, avem premier, avem preşedintele României, preşedintele Camerei Deputaţilor, iar reprezentarea PNL este conformă cu mandatul care mi-a fost acordat la negocieri şi anume ponderea pe care o avem în cadrul coaliţiei”, a afirmat Ludovic Orban la întâlnirea cu liberalii din Botoşani.
Ludovic Orban nu a răspuns criticilor, ci a spus că va stabili cu Florin Cîţu termenii campaniei, au mai precizat surse liberale prezente la ședința de luni. ”Colegii dvs, prieteni dvs duc o campanie mizerabilă împotriva celor care susțin alt candidat, eu nu sunt de acord cu atacuri murdare”, ar fi spus Orban.
De cealaltă parte, mai multe voci din tabăra lui Orban au început să îl critice pe Florin Cîțu pe tema PNRR. Ludovic Orban a afirmat în ședință că forma finală a PNRR s-a dus la CE fără avizul Guvernului.
Revenim cu detalii.
