Ședință de ultimă oră la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis va avea luni, 4 mai, ora 12:00, la Palatul Cotroceni, o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul și mai mulți miniștri. Surse de la Cotroceni au declarat pentru PSnews.ro că președintele este îngrijorat cu privire la evoluția cazurilor de coronavirus în ultimele zile în România, astfel că ia în calcul chiar prelungirea a o parte din măsurile de restricție de circulație în România.
Autoritățile au vorbit despre introducerea unei alte forme de administrare, starea de alertă, care impune un grad mai mic de restricții. Starea de alertă este reglementată de OUG 21 din 2004, însă este posibil ca până la 15 mai conținutul acesteia să fie modificat de Guvernul Orban, pentru a adapta prevederile ei la actuala pandemie, spun surse politice.
Decizia urmează a fi dezbătută astăzi și anunțată chiar de președinte, printr-o declarație de presă, așa cum a anunțat Administrația Prezidențială. La întâlnirea cu președintele participă prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
România a trecut de pragul de 800 de decese
Încă două decese din cauza coronavirusului au fost înregistrate luni dimineață, astfel că bilanțul victimelor în România urcă la 803. În România au fost confirmate, până acum, 13.163 de infecții cu coronavirus. Primul caz de coronavirus confirmat pe teritoriul țării a fost anunțat la 26 februarie.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate alte 431 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 255 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.349 de persoane. Alte 20.123 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 195.508 de teste.
Amintim că președintele Klaus Iohannis anunța pe 22 aprilie că, după data de 15 mai restricțiile de circulație vor fi ridicate, însă, în spațiile publice închise și în transportul în comun, toți românii vor fi nevoiți să poarte mască.
„Am decis astăzi ca după 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măștile în spațiile publice închise și în transportul în comun. Vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul.
O a două măsură pe care am decis-o: după data de 15 mai vom renunța la restrângerile care privesc persoane. Deci nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să declarăm unde și de ce mergem.
Este vorba despre libertatea de mișcare individuală. Evident, pentru protecția populației, multe restrângeri vor rămâne în vigoare. Vor rămâne o vreme interdicțiile pentru adunări publice, pentru manifestări, vor rămâne și alte interdicții în vigoare”, spunea Klaus Iohannis.

Ar trebui si pe strada sase poarte masca nu doar in spatiile inchise. SI CRED CA AR FI NEVOIE SA SE MAI PRELUNEASCA STAREA DE URGENTA INCA O LUNA.