UPDATE 18.45
Social-democraţii i-au mulţumit premierului desemnat Nicolae Ciucă pentru că a răspuns apelului nostru la un armistiţiu politic în vederea traversării crizei sanitare, economice şi sociale, însă consideră că pentru succesul unui astfel de acord este nevoie de efortul conjugat al întregii clase politice, arată un comunicat de presă al partidului.
PSD a fost primul partid care, de mai bine de un an, a tot cerut politicienilor puterii, în repetate rânduri, pacturi şi armistiţii pentru sănătatea românilor, mai indică sursa citată.
„Şi în actuala criză politică, PSD a fost primul partid care a arătat deschidere pentru un dialog cu premierul desemnat şi a propus – ca bază a unei înţelegeri pentru a trece criza – planul PSD cu cele 10 măsuri urgente. Din păcate, preşedintele PNL a subminat din start şansele oricărei continuări a discuţiilor şi a tratat cu indiferenţă măsurile propuse de PSD pentru români şi firmele româneşti. Atitudinea lui Florin Cîţu este total opusă ideii de armistiţiu care înseamnă, în orice conflict, încetarea focului, adică oprirea tuturor acelor ostilităţi care produc victime.
Însă, Florin Cîţu a ales să rupă orice punte de dialog prin atitudinea sa şi face rău României, aşa cum a făcut şi cu dezastrul sanitar, explozia preţurilor la energie sau haosul din educaţie. Rezultatul acţiunilor sale iresponsabile continuă să facă victime în fiecare zi: românii mor, firmele mor, la fel şi viitorul ţării când sunt închise şcolile”, potrivit sursei menţionate.
De asemenea, PSD consideră că un armistiţiu politic este absolut necesar, dar unul probat prin fapte concrete ale partidelor care au produs actuala criză politică. Social-democraţii se vor alătura unui demers de armistiţiu politic şi îşi asumă cele 10 măsuri ugente,dacă PNL, USR şi UDMR sunt de acord cu acest lucru.
__________________________________________________________________________
O ședință a social-democraților are loc la această oră, la sediul PSD din Kiseleff, au precizat surse politice pentru PS News. Marcel Ciolacu a pus pe masa discuțiilor cele 3 variante pe care PSD le are la criza politică actuală: intrarea la guvernare, susținerea unui guvern minoritar PNL-UDMR sau opoziție fermă. Aceleași surse susțin că președintele PSD le-a dat transmis celor prezenți să se gândească la propunerile făcute, astfel încât în aceste zile să poată fi luată o decizie.
Amintim că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți dimineață, că în negocierile cu premierul desemnat Nicolae Ciucă și PNL sunt luate în considerare „absolut toate variantele”, aceasta însemnând inclusiv susținerea unui guvern minoritar PNL-UDMR sau intrarea la guvernare.
„Domnul Florin Cîțu uită un lucru: că nu poate negocia cu PSD, deoarece are o decizie internă a partidului că nu poate negocia cu PSD. Suntem în același cerc vicios”, a afirmat Marcel Ciolacu la sediul PSD.
Acesta a spus că „absolut toate variantele” sunt luate în discuție în acest moment în ceea ce privește susținerea unui guvern minoritar PNL-UDMR sau intrarea la guvernare.
De cealaltă parte, liderii liberali, reuniți marți dimineață într-o ședință la sediul partidului din Modrogan, au votat pentru un armistițiu politic de câteva luni. Propunerea ar urma să fie făcută celor de la PSD și USR în zilele următoare. „Va fi un armistițiu politic pentru rezolvarea pandemiei. Se va merge inițial cu o propunere de 3 luni”, au precizat surse liberale pentru PS News.
Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, îşi doreşte ca sâmbătă sau duminică să aibă loc audierile în comisii a miniştrilor propuşi în Cabinetul minoritar PNL-UDMR.
Facem precizarea că PNL și UDMR, cele două partide care au anunțat că vor forma un nou Guvern în jurul lui Ciucă însumează 163 de voturi: Partidul Național Liberal are 134 de parlamentari (93 deputaţi şi 41 de senatori), iar UDMR are 20 de deputați și 9 senatori. Aşadar, Guvernul Ciucă poate conta, oficial, pe 163 de voturi, acestuia lipsindu-i 71 de voturi pentru a trece de votul Parlamentului. Însă, este de așteptat și ca mulți parlamentari din tabăra lui Ludovic Orban să lipsească de la vot sau chiar să voteze „împotrivă”, contrar deciziei partidului, așa cum inclusiv fostul lider al PNL a anunțat joi seară că va face.
