Skip to content
Politică

Semnal tranșant din PNL pe tema introducerii certificatului verde: Ar fi de neînțeles de ce s-ar opta pentru această soluție!

Alina Gorghiu, PNL Inquam Photos / Virgil Simonescu

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, senatorul PNL Alina Gorghiu susține că „ar fi de neînțeles” ca Guvernul să-și asume răspunderea referitoare la introducerea certificatului verde, dat fiind faptul că  proiectul poate fi adoptat la Camera Deputaților. „Nu mi-e clar ce se vrea”, spune Alina Gorghiu.

„Întreaga Europă este în alertă, în contextul răspândirii noii tulpini a virusului SARS-CoV-2, Omicron, dar și pentru a minimiza efectele valului 5 al pandemiei.
Italia impune vaccinarea obligatorie și pentru angajații din educație, poliție, armată și administrație. Franța ia și ea măsuri mai drastice. Certificatul sanitar se va transforma la începutul anului 2022 într-un certificat de vaccinare, care poate fi activat doar cu o schemă de vaccinare completă. În Marea Britanie, premierul Johnson a prezentat deja un nou sistem de restricţii antiepidemice, cu trei niveluri de alertă.

În tot acest timp, România este în așteptare. De săptămâni întregi, PSD ne spune că certificatul verde va fi adoptat în Camera Deputaților.
Nu mi-e clar ce se vrea, dacă se vrea ca Guvernul să-și asume răspunderea referitoare la introducerea certificatului verde. Ar fi de neînțeles de ce s-ar opta pentru această soluție, în condițiile în care există o majoritate solidă în Parlament. #HaicuCertificatulVerde”, scrie Alina Gorghiu.

PS News a scris luni despre faptul că Guvernul condus de Nicole Ciucă ar putea să își asume răspunderea pe certificatul verde. Surse politice au dezvăluit pentru PS News că în cadrul întâlnirii de luni dintre liderii PNL, PSD și UDMR, președintele Marcel Ciolacu a propus coaliției ca Guvernul să își asume răspunderea în Parlament pentru adoptarea Legii privind utilizarea certificatului Covid la locul de muncă.

DETALII AICI: UPDATE Guvernul ar putea să îşi asume răspunderea în Parlament pe certificatul Covid. Solicitarea lui Ciolacu la ședința coaliției

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *