Skip to content
Politică

Senat/Comisie: Depăşirea cu peste doi copii a efectivului maxim dintr-o grupă/clasă se face cu aprobarea Ministerului Educaţiei

scoala Inquam Photos/Octav Ganea

Comisia de învăţământ a Senatului a decis, prin adoptarea unui amendament la proiectul legii învăţământului preuniversitar, că depăşirea cu peste doi copii a efectivului maxim de copii dintr-o grupă sau clasă se poate face cu aprobarea Ministerului Educaţiei.

„În situaţii excepţionale, formaţiunile de antepreşcolari, preşcolari sau de elevi pot funcţiona cu cel mult doi beneficiari sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, după caz, cu aprobarea DJIP/DMBIP, pe baza unei justificări din partea Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ care solicită exceptarea. Pentru cazurile în care se solicită depăşirea cu mai mult de peste doi beneficiari primari a numărului maxim, aprobarea va fi dată de Ministerul Educaţiei în baza unei metodologii aprobate prin ordin de ministru”, se arată în amendamentul propus de preşedintele Comisie de învăţământ a Senatului, Monica Anisie, şi adoptat de Comisie.

Dezbaterile la proiectul legii învăţământului preuniversitar continuă în Comisia de învăţământ a Senatului.

Proiectele legilor învăţământului preuniversitar şi superior, împreună cu rapoartele comisiei de specialitate, vor intra pentru vot în plenul Senatului, ca for decizional, pe 22 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *