Skip to content
Politică

Senatorul Resmeriță, în vizorul ANI. Acuzat de conflict de interese

ZiareLive.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât definitiv joi că senatorul PSD Cornel Cristian Resmeriță s-a aflat în conflict de interese în materie administrativă, deoarece și-a angajat fratele pe  postul de consilier în cadrul biroului său parlamentar.

Instanța supremă a respins ca fiind nefondat recursul declarat de Cornel Cristian Resmeriță și a menținut o decizie a Curții de Apel Alba din mai 2015, care a stabilit că senatorul PSD de Hunedoara s-a aflat în conflict de interese, potrivit agerpres.ro.

Agenția Națională de Integritate a anuțat că în ianuarie 2015, Resmeriță ocupa fotoliul de deputat și a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, deoarece în calitate de parlamentar, a închiat în 2009 un contract de natură civilă prin care fratele său, Lucian Marius Resmeriță, a fost angajat în funcția de consilier la Biroul parlamentardin localitatea Vulcan.

Inspectorii au afirmat că  beneficiul patrimonial obținut în perioada ianuarie 2009 — aprilie 2012 de către fratele parlamentarului a fost de 56.876 lei, aproximativ 12.640 euro.

Resmeriță a încercat în instană să ceară anularea raportului realizat de ANI, însă cererea i-a fost respinsă atât de la Curte de Apel Alba Iulia, cât și la Înalta Curte.

Tot în 2015, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Cornel Cristian Resmeriță a infracțiunii de conflict de interese în materie penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *