Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede ca pe eticheta laptelui proaspăt pentru consum sau a produselor lactate să fie indicat procentul de lapte praf pe care acesta îl conţine. Nerespectarea acestei obligativităţi va fi sancţionată cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.
„Laptele proasptăt pentru consum, precum şi produsele lactate, destinate comercializării, care conţin lapte praf, trebuie să prevadă pe etichetă, în mod obligatoriu, avertizarea cuprinsă în sintagma «Conţine lapte praf în proporţie de _%»”, arată proiectul de lege aprobat de plenul Senatului cu 50 de voturi „pentru”, 12 voturi „împotrivă” şi 4 abţineri.
Proiectul de lege prevede că nerespectarea obligativităţii de a înscrie pe eticheta laptelui proaspăt pentru consum sau a poduselor lactate a proporţiei de lapte praf conţinută constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.
Proiectul de lege depus de cinci deputaţi PSD şi aprobat, luni, de Senat, prima cameră sesizată, va ajunge pentru dezbatere şi aprobare la Camera Deputaţilor, potrivit romaniatv.net.
