Skip to content
Europa

Serviciile de informaţii britanice: Rusia vizează zonele populate din Ucraina. Tactica, folosită în Cecenia şi Siria

aa.com.tr

Serviciile militare de informaţii britanice au anunţat că forţele ruse vizează zonele populate din Ucraina, încercând să afecteze moralul populației, tactică pe care a folosit-o în Cecenia și Siria. Pe de altă parte, rezistenţa ucraineană i-a luat prin surprindere pe ruși, care au fost încetiniți de ucraineni, mai arată serviciile britanice.

„Amploarea şi forţa de rezistenţă ucraineană continuă să surprindă Rusia”, au anunţat duminică serviciile militare britanice de informaţii, potrivit Agerpres.

Rusia „a răspuns prin vizarea zonelor populate în mai multe locuri, inclusiv în Harkov, Cernigov şi Mariupol”, potrivit sursei citate. „Rusia a folosit tactici similare în Cecenia în 1999 şi în Siria în 2016, făcând uz de armament atât din aer, cât şi de la sol”, potrivit serviciilor militare britanice de informaţii. Rusia a negat în mod repetat că vizează zonele cu civili.

După zece zile de război, Rusia începe „să realizeze costul real al războiului”, spune un consilier apropiat al președintelui ucrainean, care precizează că din acest punct negocierile pot fi „constructive”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *