Skip to content
Internațional

Serviciile secrete au dat verdictul: Rusia nu doreşte un conflict direct cu SUA

Twitter

Serviciile secrete americane au precizat că Rusia ”nu doreşte un conflict direct cu forţele americane”, conform unei evaluări anuale neclasificate a ameninţărilor, finalizată la sfârşitul lunii ianuarie şi publicată marţi de Biroul Directorului de Informaţii Naţionale, conform CNN.

”Rusia încearcă să ajungă la acord cu Statele Unite în privinţa neinterferenţei reciproce în afacerile interne ale ambelor ţări şi recunoaşterea de către SUA a sferei de influenţă revendicate de Rusia asupra unei mari părţi a fostei Uniuni Sovietice”, potrivit documentului.

Declaraţia vine pe fondul conflictului dintre Rusia şi Statele Unite, care au atins cel mai tensionat nivel din ultimele decenii în urma invaziei ruse din Ucraina.

Potrivit sursei citate de News.ro, Moscova ”consideră capacităţile sale nucleare ca fiind necesare pentru menţinerea descurajării şi atingerea obiectivelor sale într-un potenţial conflict împotriva Statelor Unite şi a NATO şi consideră că invocarea armamentului nuclear ca mijloc de intimidare reprezintă garantul suprem al Federaţiei Ruse”, potrivit raportului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *